de-atât galben

simt că-i vară

nu sunt toate zilele doldora de ore cu liniște, le învârți și le sucești, ca-ntr-un carusel,
le amețești ca să le faci bune și frumoase, iei bosumflările și plângăcelile și le arunci pe geamul de la parter, te scuturi de oboseală, te aduni, știi că încă e greu, dar mergi mai departe,

pentru că aceste clipe vor trece, vor zbura, se vor scutura,
ca niște flori de rapiță pe pământ

și-aș vrea să le trăiesc cât le am, acum și aici, să-i trăiesc pe ei amândoi așa cum sunt, mici, mofturoși, cu răceli,
acuși va veni toamna și iarna, și altă vară, iar ei vor crește, mai înalți, mai mari, mai oameni frumoși

tot ce-o să ne mai rămână sunt bucuriile astea mici, furate zilelor, ascunse sub retină, pe rafuri, copiate pe niște dvd-uri, puse la o păstrare pe mai târziu

și de care ne vom aminti

nu știu ce va fi dincolo, ce va fi la sfârșit,

nu știu dacă îmi voi aminti de prieteni, de locul de muncă, cărți, muzică, discuții mai blânde, mai aprinse, dar sigur,

 SIGUR,

 îmi voi aminti de-o dimineață galbenă, cu miros de rapiță, cu ei doi cuminți lângă mine,
el gângurind și prinzând furnicile de pe jos, ea temătoare de albini, eu împlinită,

ca un flash,

 scurt, galben, verde și albastru,

 culorile mele de suflet,

de viață aici pe pământ