de toate într-un loc. cu fericire

dimineață prin parc, Sherlock Holmeși ai pădurii, pe sub toți copacii, pe sub toate băncile, tufele, și tare-a mai fost bine, cu nici cald, dar nici frig, doar o adiere și nori gri-căpcăun pe deasupra, așa, a amenințare de ploaie de prânz

și comoara ei adunată cuminte pe statuia lui Eminescu, comoară aici, pe pământ, din: pământ, o ghindă, un con, o pană, un ou fărăpuiînel, o floare, o păstaie, un băț,  puse grămadă ca să le numere, ca să se bucure, și eu să zâmbesc a fericire de aia liniștită, din nimic, și neimportantă, dar care-ți ridică colțul buzelor ca-ntr-o magie ce nu mai depinde de tine, într-o fericire nu din aia bănoasă, faimoasă, ci una măruntă, așezată, luminoasă pe sub frunziș, de om ca toți oamenii,
 de om-mamă.

de căutat indicii pentr-o poveste, și-am și găsit, toate într-un singur parc, melci, buburuze, buturugi, gândăcei fugăriți de Andrei, camuflați pe Andrei, ciupercărie, furnicărie, râme noduroase, ba și-o șopărlă văzută cu coada ochiului cum o tulea printre frunze.

iui, aplecat, ridicat, tupilat și uitat printr-o lupă, întâi ea, și-apoi eu, apoi iar ea, și iar eu, ca printr-un ochi magic, cu soarele lucind prin lentilă, peste flori albastre micimicuțe, peste antene de melc și nas de frate mai mic 

- mamaaa, pe noi ne ține pământul ca un lipici, ca să nu cădem pe altă planetă, așa mi-a zis tata!

  apă la țâșnitoare și clopote de Înălțare de la o bisericuță puțin mai departe, copii necăjiți cu sacoșele pline de cozonac de pomană, hlizit cu săru`mâna la mine,
hrănit porumbei, speriat porumbei,

cu nicicalddarnicifrig, și eu, eu...
cu averile mele, de luat sus în cer,
atunci când va fi să plec pe altă planetă,
comoara mea:
o plimbare în zori, el cu mustață din frunze de stejar,
 și ea cu flori iasomie în părul nepieptănat.

fericire