The true mystery of the world is the visible, not the invisible!
Oscar Wilde

duminică, 18 martie 2012

din nou şi din nou

Seara trecută în spital, trebuie să vă punem o perfuzie, sunteţi dezhidratată, aţi avut o criză de bilă , gata, ajunge cu voma de aproape 3 ore, rămâneţi la noi în noaptea asta,
nu pot! m-aşteaptă copiii şi cel mic nu adoarme fără sân, trebuie să mă duc! i-am lăsat plângând în cor.

Eliza e la Iaşi, am dus-o ieri, am lăsat-o în lumea bunicilor, fugărind motanii şi îndopând curcile cu pufuleţi. A plâns când am plecat cu maşina de la poartă, dar îi va fi bine acolo, măcar pentru un timp, să mă refac. Am venit la Bacău doar cu Andrei.


Drumuri cu soare, clişeic de prins între mâini, de mângâit. Dragul meu, aşteptat toată iarna. Portocaliu rostogol peste negru. Insule de alb aproape topit, franjuri sclipind, licurind. Plopi de-a stânga, de-a dreapta. Suiş, coborâş. Bălţi pline cu păsări tăciune, ocol peste păpuriş, ocol peste case, de deasupra e mai frumos cred. 


De azi aş vrea să mă simt bine, să înceapă o nouă viaţă!
Din nou şi nou şi din nou!
 De făcut 1000 de lucuri frumoase şi alte 1000 de lucruri frumoase.
Le vreau, le doresc, aşa cum am vrut poza asta cu soarele cuprins între mâini. Aşa cum vreau altele şi altele. De trăit!

 

7 comentarii :

  1. of, atunci tu ai fost bolnavioara?
    sau si Eliza?
    sanatate la amandoua

    RăspundețiȘtergere
  2. ah Roxana!... tin pumnii sa te refaci cât mai repede! sanatate multa, draga mea!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa te refaci, mamicuta draga! Sanatate multa iti doresc si te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga de tine, dragele de voi .... mii de imbratisari si multa sanatate!! Sa va fie soare si frumos!

    RăspundețiȘtergere
  5. Sambata dimineata la 4 am chemat si eu salvarea, tot pentru o criza de bila, mi-a ramas strangulata din sarcina. Simteam ca-mi explodeaza capul. Asa ca stiu cum te simti.
    Sanatate multa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  6. Sanatate multa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere