jump around!

despre Eliza: a plantat levănţică în cofraje de ouă, se uită din cinci în cinci minute să vadă dacă au înflorit

despre Andrei: vrea să tragă de toate şi să atingă totul, cu degetul arătător întins, aşa merge mereu prin casă, de parcă-i Adam-ul lui Michelangelo

despre el: şi-a îngrijit maşina, spălat, înmatriculat, pus huse, şi altele, şi asta l-a făcut mulţumit

ieri prin librărie, într-o carte despre cum sunt oamenii fericiţi, se vorbea de tehnica happiness-kindness, prin care te aşezi cuminţel, relaxat şi te gândeşti la o persoană dragă, dragă, la chipul ei, la glasul ei, la bunătatea ei, şi atunci se întâmplă ceva înăuntrul tău, ca o liniştire, ca un zen moment, adică devii fericit.

dacă închid ochii şi mă gândesc la ei, alb-negru, aşa cum au fost azi, simt, 

simt cum nu mai vreau altă fericire. 

şi mi-e bine.

aseară, un documentar despre un trib de pigmei, mici, burtoşi, cu sânii până la genunchi, dar veseli. după fiecare vânătoare dansau, după fiecare cules, cântau. în fiecare seară ei erau fericiţi şi ţopăiau ritualic în jurul focului. nu aveau nevoie de multe. în neştiinţa lor erau bucuroşi. 

noi de ce n-am putea fi? poate că avem atâtea care vin năvală? shopping, supermarket, reclame, netimp pentru toate, îmulzeală, presiune, stress, apăsare.

când e atât de simplu.

jump, jump, jump! 

and be happy! 

să scrie cercetătoarea aia în cartea ei despre oamenii fericiţi. fericirea stă în lucrurile atât de mici şi de simple!

fericirea e atunci când ţopăi pe-un câmp ca pigmeii.

chiar dacă vânătoarea ta n-a ţinut 2 ore până ai afumat gaura unui şobolan ca să-l prinzi,

 şi ai luat repede, în 3 minute un curcan gata tăiat, ambalat, 

important e ce vine pe urmă, dansul de bucurie că ai reuşit, că ai mâncare, că eşti sănătos, că trăieşti într-un trib, că exişti.