Tu ce hram porţi?

Sunt zilele de hram ale Bacăului.

De sfinţii Petru şi Pavel.

Şi dacă e criză, autorităţile au pregătit un program de distracţie ca de obicei.

Adică muzică tare, beculeţe colorate, mirosuri de mâncăruri fel de fel, lume multă, taraf, butoaie cu bere, scrumbii şi altele.

Nooo, nu-i Los Angeles, nici Disneyland.

E Moldova noastră pitorească.

Să sperăm că sfinţii oraşului nostru sunt mulţumiţi de sărbătoare.

Aleluia!

Facem pauză de blog. Plecăm în capitală cu treburi.

p.s. Unde-s oare bâlciurile adevarate? Cu bunici care duc nepoţi dolofani în braţe, căluţi din lemn care se învârt, spiriduşi care ţopăie într-un picior, turtă dulce, veselie, baloane colorate?

Şi?

Tati: A fost odată...

Că de n-ar fi, nu s-ar povesti.

A fost un prinţ care se plimba cu prinţesa lui pe cal.

(pauză)

Eliza (curioasă): Şiiii?

Tati: Şi deodată în drumul lor a apărut un balaur. Un balaur cu 7 capete.

(iarăşi pauză, tata trebuie să vorbească cu mama despre nişte treburi lumeşti, total pe dinafara poveştii)

Eliza (supărată): Şi ba ia u iu ...???

Dragoste

Sunt dimineti in care cant prin bucatarie sau dansez in timp ce pregatesc micul dejun. Eliza ma priveste si ma intreaba ce fac. Ii raspund ca mama e bucuroasa! Si imi zambeste bucurandu-se si ea.

Oricand sunt vesela ii spun si ei si se inveseleste. Rade.

Imi spune mereu ca si ea e bucuroasa. Hainutele sunt bucuroase ca se imbraca ea cu ele, jucariile sunt bucuroase, parcul e bucuros ca mergem la el, toata lumea e bucuroasa.

Bucuria unui copil ii confera siguranta.

Cand e timpul sa invatam sentimentele? Cum le invatam? Cum le recunoastem?

Sunt copilasi minunati care nu pot citi fetele celor din jur, chipul mamei. Sunt geniali, citesc bine, picteaza minunat, calculeaza...dar nu pot deosebi sentimentele corect. Sindromul Asperger e ca un fel de binecuvantare intr-un fel. Ca un scut impotriva rautatii.

Cata nevoie am avea sa nu stim ce e invidia, ironia, furia. Sa nu le cunoastem, sa nu avem nevoie de ele...

Am avut cartonase gen montessori cu mimica diferita pentru emotii. Nu le-am folosit ca s-o invat pe Eliza, am preferat sa ne dam pe noi ca exemplu. Si intamplarile ne-au oferit destule trairi diferite din care ea a invatat.

Cel mai mult ii place bucuria. Nu vrea sa fim tristi. Nu-i plac fetele incruntate.

De cand e mica ii spun ca o iubesc.

Si-am incercat sa-i explic ca am grija de ea, ma joc cu ea, ii fac baie, ii dau sa manance, ii dau hainute curate, ii cumpar jucarii, ne plimbam...adica, o iubesc.

Acum, dupa ceva timp, vine la mine singura si-mi spune:

Imi pace de tine! Te ubesc! si ma (ne) imbratiseaza neconditionat, din tot sufletul.

Cat de repede se invata daruirea, seninatatea, deschiderea catre cel de langa tine?

Asa, ca intr-o magie scurta.

Ce exemplu as putea fi pentru copilul meu?

Cum as vrea sa-mi raspunda el intr-o buna zi?

Cand eram mici nu ne spuneam te iubesc. Eram la fel de cenusii ca si blocurile in care traiam. Ne era o oarecare jena sa ne imbratisam, sa ne spunem deschis ca ne iubim, ca tinem unul la altul. Eram o generatie fara sentimente, fara sentimente manifestate, aratate.

Filmele din adolescenta mea in care copii le spuneau parintilor te iubesc mi se pareau curajoase si minunate.

Mi-a trebuit mult timp sa am curajul de a spune asta celor din jur.

Acum imi sun fratii, imi sun parintii, prietenii si le spun ca-i iubesc. E firesc, e natural, o simt si-o spun din tot sufletul.

Cat de frumoasa e molipsirea de bucurie unul de la celalalt! Cat de usor e sa-i inveti si pe ceilalti sentimentele luminoase!

Pacat insa ca sunt atatea case in care copiii nu au ca modele decat fete triste, flamande, imbatate de vin si de uratenie, coplesite de greutati si de furie!

Sâmbăta mea

Am fost în vizită la tataie, partenerul de joacă preferat al Elizei.

(foto în lift, noi)

Ne-am plimbat prin ploaie


Am găsit Un site frumos
şi un film pe măsură: Tuck Everlasting.

Ce alegi între viaţa veşnică şi viaţa trecătoare dar trăită intens?

M-am uitat la film.

Alt film despre familie, dragostea dintre fraţi, frumuseţea vieţii.

Râurile şi munţii din Montana sunt răcoritori pentru zile de vară.

După film mi-am sunat fraţii de care mi-e tare dor. Dacă am sta în acelaşi oraş, măcar în aceeaşi ţară i-aş vizita mereu.

Şi am găsit prin biblioteca bunicilor cărţi din copilărie.

Şi am citit, ca un copil fermecat!

O altă Bisisică

Am cunoscut un băieţel minunat.

Şi tare vorbăreţ.

În câteva minunte mi-a spus toată viaţa lui, ca un om mare.

Şi-ar fi vândut bine cartea dacă era publicată.

Avea un har de a povesti încât m-a cucerit. Ridica mâinile în aer, se întrista, rădea, îşi accentua cuvintele ca un adevarat actor.

Şi el nici măcar nu ştia ce farmec are.

Nu-i place vaca lui, mereu scapă din lanţ şi trebuie să meargă s-o caute devale, îi plac oiţele, dar nu toate, are o oiţă preferată.

A terminat clasa a patra, îi place la şcoală, e supărat că nu ştie dacă o să mai aibă şi anul viitor învăţători, că a avut 11 până acum. Niciunul nu rămânea la şcoala din sat.

Lui i-a plăcut de o învăţătoare, dar a plecat de la ei, că s-a certat cu directorul, care-i cam rău, iar altă doamnă a intrat în concediu că avea copil mic.

Mai are 3 fraţi.

Ştie exact câţi ani are fiecare şi ce diferenţă este între ei. Mi-a zis diferenţa în ani, luni, săptămâni şi zile.

Am luat premiul de excelenţă la matematică! Îmi place cel mai mult matematica!

Nici nu avea şireturi la papuci, dar avea un zâmbet curat şi o minte sclipitoare.

A ţinut un miel să se joace Eliza cu el, iar eu i-am dat nişte fructe.

Să creşti mare, copil frumos!

Cod de ploi

- Plouă, plouă, animalele mele n-au umbrelă!

- Hai să le facem!

M-am inspirat de aici, e simplu, Eliza a fost încântată de idee, a vrut şi ea o umbrelă. Şi am băut şi-o limonadă.

Dimineţi galbene (II)

Câmp de sânziene

sau pictură cu ştampile din dopuri de plută.

Dimineţi galbene

Mama nu obişnuia să discute cu noi, să ne întrebe ce facem, cum ne simţim, ce simţim...toată grija ei era să ne ofere camere curate, aerisite, haine şi feţe de pernă proaspăt spălate, mirosind a fier de călcat, a căldură. Credea ea că aşa ne arată cât de mult ne iubeşte.


În camera mea, în fiecare an de Sânziene îmi punea câte un bucheţel galben pe masă. Iubeam sărbătoarea asta din mijlocul verii. În toată dolescenţa mea, de Sânziene, mama avea grijă să umple o ulcică din lut cu flori, să aerisească şi să lumineze camera.

Asta făcea cât o mie de cuvinte întrebătoare, asta era mângăierea ei tăcută.

De atunci, mereu îmi cumpăr flori galbene şi mi le aşez într-un colţ al camerei.

Bunica mea îmi zicea la mulţi ani de Rusalii, venea cu flori din grădina ei, bătea în uşa apartamentului nostru şi striga din uşă: La mulţi ani, Rusană! Aşa credea ea că Roxana se sărbătoreşte de Rusalii şi eu am crezut-o multă vreme.

Azi, odată cu naşterea Sf. Ioan Botezătorul se prăznuiesc şi părinţii acestuia Elisabeta şi Zaharia.

La mulţi ani, Eliza mea dragă!

În simplitatea lucrurilor stă toată dragostea noastră şi toate amintirile noastre!

Roxana plus One

Într-un timp mă uitam pe nu ştiu ce program la un show de televiziune Jhon & Kate plus 8, despre o familie cu 8 copii, şi-mi părea viaţa mea cu un singur copil floare la ureche. Showul era seara târziu, numai bun de a fi motivată pentru a doua zi.






Dacă ea ţine un copil în braţe, pe altul îl îmbracă, mestecă în mâncare, vorbeşte la telefon, împarte 6 căni cu suc, toate în acelaşi timp şi mai şi zâmbeşte...înseamnă că doar eu cu Eliza ar trebui să dansăm tango prin casă de uşoară ce este viaţa.







Am auzit că Jhon şi Kate s-au despărţit şi că ea va continua singură showul de mamă eroină.
A fost acuzată ba că incalcă intimitatea copiilor ei, ba că urmăreşte doar faima personală...cert e că a fost model pentru multe mame din America şi nu numai.




Mă gândeam uneori câte femei de la ţară, câte din bunicile noastre nu au crescut 10, 15 copii, fără televiziune, ajutoare de la sponsori şi flashuri.





Când mi-e greu cu Eliza mă gândesc la femeile din trecut care-şi creşteau copiii, ţineau toată gospodăria, spălau la râu, mergeau pe câmp, dereticau prin casă şi asta fără să se plângă.

Mâncau toţi dintr-o pită sau dintr-o mămăligă răsturnată în mijlocul mesei. Dormeau îngrămădiţi pe cuptor, îşi purtau unul altuia cizmele, se spălau în iaz şi creşteau mari.












Cât din viaţa ta ai putea s-o faci show de televiziune?






Cum ar fi să fii filmat tu, copiii tăi, frustrările tale de femeie care trebuie să le facă pe toate, cu oboseala de peste zi, cu nervii care-ţi mai scapă printre maldărele de rufe, de jucării şi de vase...





Ai putea să inspiri pe alţii cu reality-showul tău?




Să zâmbeşti, să te porţi ca o supermamă, să fii perfectă, cu program, orar de masă, de somn, de joacă...?





Eu n-aş putea nici câteva cadre...




De asta e bine când laşi pe alţii să te inspire, să le apreciezi munca şi devotamentul, să le urmezi sau nu sfaturile şi ideile creative de householding.




Şi sunt muuulte mame în blogosferă pe care le urmăresc cu jind.






Noi ne ascundem în intimitatea nostră cotidiană, fără bliţuri şi zâmbete de dat bine la cameră. Suntem simpli, frustraţi, obosiţi.


E bine să fii şi aşa.





Un exemplu de scenariu pentru My reality show ar fi cam aşa:

- Hai să mâncăm ceva, apoi ne jucăm!
- Bine, eu pap singură!
Numai bine! Si se serveşte tacticos înfingând fruculiţa ei mică în oul ochi şi în castarvete.
- Gata, am papat! Mă duc a căsuţă!


Strâng bucăţile de ou de jos, scot portocalele să fac suc, spăl căteva vase, pun maşina cu hainele fetei la spălat, sună interfonul, apoi telefonul şi, pe fundal, Eliza mă strigăăă la ea la căsuţă.

Ne jucăm cu animalele de la fermă, ea îl îmbracă pe bebe, eu scot la imprimantă un model de ochelari din hârtie, caut lipicul, cariocile, aerisesc dincolo, scot rufele din maşină. Eli îi spune poezii păpuşii, perfect, scot puiul şi curăţ legumele între timp.

- Hai a mine, să ne jucăm, ce faci aici? veau şi eu aici!
- Bine, eu fac ciorbiţă, uite, pune magneţii pe frigider!


Curăţ cartofi, dovlecei, morcovi...Eli vorbeşte întruna şi-mi arată că a făcut un trenuleţ şi a scris mama cu litere. Bravoo! Îmi scoate câteva castroane, pune în ele fidea şi zahăr, face samale şi păjitui.


- Hai dincolo, să ne facem ochelari, vrei?
- Daaaa!

Apoi strângem jucăriile cu care nu se mai joacă şi le punem într-o cutie mare, facem o căsuţă pentru pisică şi fetiţa ei, ne jucăm cu un puzzle, desenăm, apoi mergem să punem hăinuţele la uscat.
- Uite, Bobiţă, vrea mâncare!
- Nu te sui pe scaun, ai să cazi!
- Pun şi eu haine aici!
Mă ajută şi-mi dă cârlige. Vreo câteva le aruncă afară la câine, să le pape.
- Nu mănâncă Bobiţă cârlige! Hai în casă, gata!
- Pouă afară!
- Da, mami, plouă, ne jucăm în casă azi!
- Hai să ne jucăm!


Ea joacă fotbal în sufragerie, eu termin mâncarea. Între timp, ne mai vizităm una pe alta şi vorbim despre Dora Exploradora.



Punem muzică să dansăm, apoi udăm florile.


La prânz ciorba mea e gata, ne uităm la Alba ca Zăpada şi mâncăm. Eliza vorbeşte cu pâinea în gură despre pitici. Bine măcar că mănâncă bine.


În dormitor aranjăm jucăriile, facem mâncare la bucătăria ei, acum trebuie să mănânc şi eu din ciorbiţa ei, ne uităm în cărţi, mâncăm o bucată de prăjitură, o piersică şi e ora trei deja.



O duc la culcare, spunem poveşti, îi promit că mergem afară când vine tata acasă, mai vorbeşte cu raţa ei galbenă şi adoarme.


Eu merg să strâng prin casă, să văd ce fac pentru cină şi a trecut jumătate de zi.

La aer curat

Fuga noastră de câteva zile la munte a fost o plăcere pentru Eliza.

Vacanţa ei e altfel decât a noastră.

Prin ochii ei totul e diferit.

A ţopăit liberă pe unde a vrut şi a vorbit întruna despre tot ce vedea.

Momente Eliza:

A luat păine într-un şerveţel, a îndosit-o în buzunarele pantalonilor ca să meargă să hrănească lebăda.

Dimineţa îmi culegea flori...

Şi-a cumpărat căsuţă şi ne-a invitat la ea acasă.

S-a târgovit cu meşteşugarii şi s-a căpătat cu o păpuşa verde care cântă, cu mărgele colorate din lemn şi cu sirop de zmeură.

A văzut castelul vrăjitoarei din Alba ca Zăpada.

A jucat fotbal cu dulăii pensiunii.

S-a cocoţat pe toate gărduţurile, a conversat cu toate vacile şi caii de pe dealuri.

S-a împrietenit cu un câine lăţos care păzea o mănăstire din lemn şi cu un motan gri, până l-a certat: Ce tot mieuni acoo, vino jos a mine!

Momente mama:

Bucegii în zare, pădurea fumegând, dimineţi senine, aburi, aer proaspăt, viaţă.

Momente tata:

Tata s-a bucurat de ţopăiala noastră, dar cu gândul la palmaresul lui montan din tinereţe şi la Piatra Craiului, his love...

My summer list

Să vizităm un oraş nou!

Eliza a vizitat multe oraşe, dar Braşovul a fost luat la pas ca un adevărat turist.

A urcat până la Turnul Alb, a hrănit porumbeii din Piaţa sfatului, a ţopăit pe toate străduţele întortocheate sau nu, ba a vizitat şi muzee.

A fost tare încântată.

Pentru mine Braşovul e o dragoste veche, oraş cosmopolit, timp liber, hoinăreală, caffe frape, burg, oameni interesanţi...

Pentru Eli au fost: acoperişurile pe care merg pisicile aristrocrate, tunelul lui Dora Exploradora, fântâna arteziană, castelul prinţului, porumbeii, îngheţata, mersul toţi 3 unul după altul pe rigole, oştenii din turnul cu ceas care au cântat la trompete, nesomn.

Nu-mi imaginam cum aş putea duce copil de 2 ani într-un muzeu de istorie!?

Am fost în Turnul Ţesătorilor unde era o machetă mare a oraşului vechi.

Eliza a fost fascinată de turnuleţele mici, de străduţe şi copăcei. I-am spus că acolo stau nişte omuleţi mici, mici.

M-a crezut, i-a şi strigat să iasă afară din căsuţele lor.