Roxana plus One

Într-un timp mă uitam pe nu ştiu ce program la un show de televiziune Jhon & Kate plus 8, despre o familie cu 8 copii, şi-mi părea viaţa mea cu un singur copil floare la ureche. Showul era seara târziu, numai bun de a fi motivată pentru a doua zi.






Dacă ea ţine un copil în braţe, pe altul îl îmbracă, mestecă în mâncare, vorbeşte la telefon, împarte 6 căni cu suc, toate în acelaşi timp şi mai şi zâmbeşte...înseamnă că doar eu cu Eliza ar trebui să dansăm tango prin casă de uşoară ce este viaţa.







Am auzit că Jhon şi Kate s-au despărţit şi că ea va continua singură showul de mamă eroină.
A fost acuzată ba că incalcă intimitatea copiilor ei, ba că urmăreşte doar faima personală...cert e că a fost model pentru multe mame din America şi nu numai.




Mă gândeam uneori câte femei de la ţară, câte din bunicile noastre nu au crescut 10, 15 copii, fără televiziune, ajutoare de la sponsori şi flashuri.





Când mi-e greu cu Eliza mă gândesc la femeile din trecut care-şi creşteau copiii, ţineau toată gospodăria, spălau la râu, mergeau pe câmp, dereticau prin casă şi asta fără să se plângă.

Mâncau toţi dintr-o pită sau dintr-o mămăligă răsturnată în mijlocul mesei. Dormeau îngrămădiţi pe cuptor, îşi purtau unul altuia cizmele, se spălau în iaz şi creşteau mari.












Cât din viaţa ta ai putea s-o faci show de televiziune?






Cum ar fi să fii filmat tu, copiii tăi, frustrările tale de femeie care trebuie să le facă pe toate, cu oboseala de peste zi, cu nervii care-ţi mai scapă printre maldărele de rufe, de jucării şi de vase...





Ai putea să inspiri pe alţii cu reality-showul tău?




Să zâmbeşti, să te porţi ca o supermamă, să fii perfectă, cu program, orar de masă, de somn, de joacă...?





Eu n-aş putea nici câteva cadre...




De asta e bine când laşi pe alţii să te inspire, să le apreciezi munca şi devotamentul, să le urmezi sau nu sfaturile şi ideile creative de householding.




Şi sunt muuulte mame în blogosferă pe care le urmăresc cu jind.






Noi ne ascundem în intimitatea nostră cotidiană, fără bliţuri şi zâmbete de dat bine la cameră. Suntem simpli, frustraţi, obosiţi.


E bine să fii şi aşa.





Un exemplu de scenariu pentru My reality show ar fi cam aşa:

- Hai să mâncăm ceva, apoi ne jucăm!
- Bine, eu pap singură!
Numai bine! Si se serveşte tacticos înfingând fruculiţa ei mică în oul ochi şi în castarvete.
- Gata, am papat! Mă duc a căsuţă!


Strâng bucăţile de ou de jos, scot portocalele să fac suc, spăl căteva vase, pun maşina cu hainele fetei la spălat, sună interfonul, apoi telefonul şi, pe fundal, Eliza mă strigăăă la ea la căsuţă.

Ne jucăm cu animalele de la fermă, ea îl îmbracă pe bebe, eu scot la imprimantă un model de ochelari din hârtie, caut lipicul, cariocile, aerisesc dincolo, scot rufele din maşină. Eli îi spune poezii păpuşii, perfect, scot puiul şi curăţ legumele între timp.

- Hai a mine, să ne jucăm, ce faci aici? veau şi eu aici!
- Bine, eu fac ciorbiţă, uite, pune magneţii pe frigider!


Curăţ cartofi, dovlecei, morcovi...Eli vorbeşte întruna şi-mi arată că a făcut un trenuleţ şi a scris mama cu litere. Bravoo! Îmi scoate câteva castroane, pune în ele fidea şi zahăr, face samale şi păjitui.


- Hai dincolo, să ne facem ochelari, vrei?
- Daaaa!

Apoi strângem jucăriile cu care nu se mai joacă şi le punem într-o cutie mare, facem o căsuţă pentru pisică şi fetiţa ei, ne jucăm cu un puzzle, desenăm, apoi mergem să punem hăinuţele la uscat.
- Uite, Bobiţă, vrea mâncare!
- Nu te sui pe scaun, ai să cazi!
- Pun şi eu haine aici!
Mă ajută şi-mi dă cârlige. Vreo câteva le aruncă afară la câine, să le pape.
- Nu mănâncă Bobiţă cârlige! Hai în casă, gata!
- Pouă afară!
- Da, mami, plouă, ne jucăm în casă azi!
- Hai să ne jucăm!


Ea joacă fotbal în sufragerie, eu termin mâncarea. Între timp, ne mai vizităm una pe alta şi vorbim despre Dora Exploradora.



Punem muzică să dansăm, apoi udăm florile.


La prânz ciorba mea e gata, ne uităm la Alba ca Zăpada şi mâncăm. Eliza vorbeşte cu pâinea în gură despre pitici. Bine măcar că mănâncă bine.


În dormitor aranjăm jucăriile, facem mâncare la bucătăria ei, acum trebuie să mănânc şi eu din ciorbiţa ei, ne uităm în cărţi, mâncăm o bucată de prăjitură, o piersică şi e ora trei deja.



O duc la culcare, spunem poveşti, îi promit că mergem afară când vine tata acasă, mai vorbeşte cu raţa ei galbenă şi adoarme.


Eu merg să strâng prin casă, să văd ce fac pentru cină şi a trecut jumătate de zi.