Pe platoul de la Grigoreni, in drumul meu spre scoala, se opreste in fiecare an un grup de tigani nomazi, in carute cu coviltir, de care sunt legate cazane, panglici colorate, potcoave, oale, boccleute cu haine.
Asta e tot ce au.
Inauntru carutelor stau la umbra puradeii, negri de soare, cu talpile murdare si cu burtile bombate.
Asa merg toata vara, cateva zile aici, cateva zile dincolo.
Nu apartin nimanui, nu au adrese, nu au chirii, nu au gaze, internet si telefon.
Sunt fericiti asa cum sunt.
Am oprit si-am vorbit cu ei. Barbatii erau mai departe, pe-un deal, isi manau caii. Soarele apunea peste ei si-i facea totuna, animal si om, la fel de liberi.
Femeile si fetele mi-au zis ca sunt fericite, ca nu stiu de criza, vand cazane, cresc in caruta cateva pasari, beau apa din fantani, mananca ce apuca. Mai iau din campul omului cand se face recolta, mi-a ras o femeie cu dinti de argint.
Aveau obrajii rosii ca cerul. Copiii se jucau in praful drumului in pielea goala si radeau la mine cu ochii lor negri.
N-aveau jucarii...dar n-aveau nici febra sau bronsite.
Le-am promis niste hainute si dulciuri. Cand am revenit cu promisunea si cu aparatul foto nu i-am mai gasit. Plecasera.
Cat iti trebuie ca sa fii fericit?
Cati am renuna la confort ca sa traim sub cerul liber? Macar cateva zile. Sa ne spalam dimineata cu apa din rau si sa fim impreuna.
Sub un coviltir de fericire. Fara sa dam nimanui vreo socoteala. Doar noi.
Ei sunt multumiti cu ce au. Chiar daca stiu ca pot trece la o altfel de lume, ei nu sunt deschisi la civilizatie pur si simplu pentru ca asa le este natura -- la fel ca si triburile africane inca existente si astazi. Ei cunosc fericirea doar la limitele mediului in care isi duc viata.
RăspundețiȘtergere"Noul" le-ar distruge modul de viata, or ei sunt legati de traditiile lor si nu le parasesc. Poate de aceea nu au avut incredere in promisiunile tale si nu au mai asteptat .
Hm, grea întrebare! Acum 15 ani, o saptamâna cu cortul la mare, fara telefon, TV, radio, ziare...A fost minunat! Dar a fost probabil de ajuns, pentru ca experienta nu s-a mai repetat. Poate din cauza ca îmi pot"permite" ceva confort si nu am fost nevoita sa ma multumesc cu "nimic". Sunt însa fericita si asa! ha-ha-ha ...Îmi iubesc familia si casa si ma bucur de orice supliment de confort! Ma bucur sa am patul meu, cu lenjerii curate...Ma bucur sa-mi îtâlnesc prietenii, sa merg la teatru sau la un concert; ma bucur sa fac dus, sa ma parfumez...Ah, îmi place toata viata mea!
RăspundețiȘtergereDar, am citit si auzit despre persoane care, dupa o viata "NORMAL", în urma unei deceptii enorme, au renuntat la "totul" si au început o total noua viata - este subiectul pe care- l voi aborda în curând pe blog.
Sau, un alt caz concret, o tipa care a lucrat la noi la firma, si-a luat concediu fara plata un an si si-a închiriat la marginea orasului o camara cu gradina, fara curent electric sau gaz, locuieste fara mobila, doar un pat improvizat, o bara pentru câteva bluze si pantaloni de in, si un geamantan cu carti; citeste cât e ziua de lunga si mediteaza în mijlocul curtii. Manânca doar fructe si legume (vezi: http://de.wikipedia.org/wiki/Lebensstil)
Un weekend placut mamica de Lizuca!
Frumos scrii draga oxana,iti citesc blogul in fiecare seara si parca vad altfel viata,pupici elizei.
RăspundețiȘtergereRoxanaaaa, aparatul sta legat de om! De cand visez eu sa faca asa poze...., fetitele alea cu codite impletite cu fir rosu in ele, ciufulite si cu zambet luminos si mamele foarte tinere cu fuste inflorate
RăspundețiȘtergereMariana, asa este! Nu ar da viata lor pe o alta cu dusuri, laptop sau alte minunatii ale lumii moderne. De asta sunt fericiti in nestiinta lor.
RăspundețiȘtergereMultumesc de citire!
Carmen, multumesc de vizitele tale!
RăspundețiȘtergereAi dreptate, eu le admir libertatea si viata fara griji banesti, in schimb n+as trai ca ei mai mult de cateva zile...si mie imi place patul moale, cartile, muzica, apa calda.
Am citit despre acel experiment de viata, de a trai in corturi sau rulote. Te purifica si te linisteste, e o alternativa la acceleratia vietii urbane. Bravo lor, celor ce rezista!
Te imbratisam!
Asa e, Adra! Pacat ca nu i-am prins!
RăspundețiȘtergereAndreea, multumim de citire! Te asteptam oricand!
RăspundețiȘtergere