acolo va fi primavară

Zilele trec şi copiii cresc.

De la sine, ca în poveste. 

Elizei îi place că în casa ei trăiesc o mamică, un tătic şi un frăţior.

E magic, zefiric, de cuvinte suflate prin camere ca nişte baloane colorate, inventate, trimise spre noi. Nu am timp să le prind, să le notez, poate a doua zi le şi uit.

Andrei se ridică în picioare singur, vede lumea mai de sus şi-i place, ea îl strigă peste tot, îl cheamă la ea, şi-l pupă pe frunte.

Cresc ca într-un basm.

Vreau să cred că uneori e o poveste să creşti copii, n-aş avea cum altfel. Ca o legănare, o melodie, un lullaby.

Nu aduc licurici, stele verzi şi nori pe pereţii camerei lor, dar cumva, din nu ştiu ce abracadabră, ajung să fiu puternică, să fiu acolo pentru ei, în spatele lor, să-i ajut. E o putere magică, şi toate elementele fanastice se cuibăresc în braţele mele, fermecatele, care-i mângâie, îi spală, îi face să crească.

 Şi dacă nu e o putere de basm în ochii şi inima unei mame, atunci de unde vine? Caldă, uriaşă, peste mine, vai mie, atât de obosită uneori, atât de nervoasă, de iritată, de frustrată şi neajutorată uneori. Cum de reuşesc să fiu mai presus de toate lumeştile nelinişti?

E un secret ascuns într-o cămară genetică, iar atunci sând devii mamă se sparge zăvorul ştiutelor şi neştiutelor? E ca un cod pe care-l ştii doar tu, neînţeles şi neimportant pentru ceilalţi? E ca o carte cu semne pe care ştii să le citeşti şi-o iei cu tine mereu, cu toate puterile magice de care ai nevoie ca să pleci la drum. Pe un drum cu balauri, cu spâni, cu fântâni de apă vie şi apă rea.

Uneori am nevoie de atâta răbdare şi de linişte. Aş vrea să le sulfu acea formulă magică de care au nevoie ca să le poată face ei singuri pe toate, să treacă prin orice încercare.

Să zboare peste nouă mări şi nouă ţări de supărare şi frustrare. Să le şterg oful c-un ştergar vărgat, să le inventez obiecte magice, bune de râs, de alintat cu ele.

Cât ştiu din basmul familie mele?

Sau mă trăiesc şi eu odată cu el, cu fiecare ţară etapă străbătută.

Important e să cred în drumul nostru, cu rele, cu bune, cu greu. Şi chiar de nu e un basm, să cred că este. Să cred că mereu acesta se sfârşeşte cu bine. 

Să cred că trăim fericiţi într-o casă cu o mămică, un tătic, o surioară şi-un frăţior.