Dinozauri îmbuibaţi

Ca sa ma deconectez de la cuvintele magice pe care le aud in ultimul timp: ambreiaj, frana, acceleratie....am fugit in parc. Cu autobuzul. Încă.













De cate ori ii spun Elizei ca mergem cu autobuzul isi umple o sacosa de jucarii sa le ia sa se uite pe geam. E regula ei.




Mai demult, l-am plimbat pe Ia-ia-io (fermierul) cu autobuzul si dupa ce s-a uitat vreo 7 statii pe geam i-a spus ei ca i-a placut tae mut.


De atunci isi ia si pietenii sa se plimbe cu autobuzu mare.







Dintr-o sacosa plina de jucarii, am negociat si-am ramas doar cu doua. 2 dinozauri fara dinti, cei cu dinti care papa broaste au ramas acasa.



Dinozaurii ei fara dinti au papat azi in 2 coji de nuca drept castroane, pietricele, flori si iarba.





2 ore pe ceas. Numai asta a facut, alerga prin iarba, aducea intre degetele mancare pentru dinozaurii ramasi pe banca langa mama si-i chema la masa: Acum papaaaam! Acum iaasi papam!


Ce pieticee bune, e deicios! (delicios de la mine l-a prins, e cuvantul meu preferat...)






La intoarcere am carat in brate pe langa copil mofturos ca-l batea vantul si doi dinozauri erbivori cu burtile pline, de abia, abia am ajuns acasa.

Ţopăit

de oameni mari...

sau ce poti face in drum spre casa dupa ce-ai predat 4 ore...

Pianul

Unul dintre filmele mele preferate!















O femeie se lasa iubita daca iubesti si pasiunile ei !















Scene de pus in colectia vizuala: Ada cantand la pian pe o plaja pustie din Noua Zeelanda si fiica ei dansand si facand pe nisip desene din scoici.




Coloana sonora si-a meritat Oscarul



Asculta mai multe audio Muzica

iubesc viata

Asculta mai multe audio Muzica





Ploi de duminica dimineata.
Miros de cafea.Liniste. Vrabii pitigaiate in balcon.
Spiridusi care se trezesc. Parul Elizei auriu. Lipaiala pe podea. Lapte caldut. Desene animate. Pescuitul broscutelor testoase uitate de aseara in cadita de baie.
Franturi din viata.

Leapsa cu jucarii

primita de la mama Evei


















Nu am fost un copil mofturos, m-am jucat cu ce-am avut, poate si de asta ai mei nu s-au sinchisit sa-mi ia jucarii pompoase. Am fost copilul peşte potrivit descrierilor horoscopice de azi, adica: mai mult visator, nepretentios, care se poate juca cu orice.








Ce-am avut si n-am stricat am impartit cu fratii mei.









Am jucat jocurile clasice din perioada pre89. Eram tare la Pacalici, Maroco, Piticot, Remi si alte joculete pe care le jucai stand cu fundu` pe scarile reci de pe casa scarii.






Imi placea vara cand ieseam toata copchilaraia blocului cenusiu si comunist si ocupam intreaga intersectie, jucam tara, tara, vrem ostasi, trecea un print calare, tarile (si mereu alegeam Cuba, mi se parea ca suna scurt si exotic), ratele si vanatorii, ata, flori, fete si baieti si altele. Cand ploua, era bucuria noastra, strada se umplea cu apa si inotai cu picioarele goale prin mica venetie maronie. Nu mai stateau ai nostri sa se panicheze de giardii, micoze si alte prostii.





Fiind fata, m-am jucat pe patura, normal (sau pe pres, daca nu te lasa mama sa iei patura cea buna din casa) si faceam hainute papusilor, mancare din frunze si noroi si ne certam cu baietii ca ne calcau patura (casa) sau ne suflau cornete in par.















Jucarii n-am avut multe, le tineam pe toate intr-o valiza maro de armata, de-a tatalui si cand le rasturnam in casa, ieseau si vreo doi gandaci de apartament (yeah) pe langa papusi dezmembrate, cauboi, masinute si nu mai stiu ce.










Cand parintii erau la munca, inventam jocuri, faceam corturi din scaune si pături sau trenuri, aveam o casuta fermecata sub fotoliile din hol si ne ascundeam acolo, aruncam de la balcon, etajul 2, tot ce ne trecea prin cap spre hlizeala copiilor de jos, insiram pe masa cuscusii din lapte...



























Tin minte ca visam sa am o papusa mareee. Nu-mi placea cand ma duceau ai mei in vizite, verisoara mea avea pe biblioteca o colectie de papusi mari care aveau pe cap coronitele ei de la premiul intai. Si eu luam premiul intai dar coronita mea ajungea la gunoi dupa un timp. Daca mergeam la ceilalti verisori, dadeam peste diafilme, chitara, muzicuta, cub si cand ajungeam acasa eram amarata foc ca nu le am si eu.


















Din categoria jucariilor gen perii de haine, eu am avut carligele de rufe. Cat am stat cu strabunica mea la casa, eram innebunita dupa carlige. Le agatam in copaci, pe sarma de rufe sa le miste vantul sau le puneam pe o sfoara si-mi faceam margele ca indienii.









Daca am nostalgii dupa vreo jucarie?


Nu cred, in schimb as mai vrea sa ma plimb avand cosuletul meu alb din plastic...cu floricica (tot din plastic) pe lateral. Si poate mai stie cineva pe unde e papusa mea, tip Aradeanca, blonda, tunsa scurt de mine, fara un ochi si mazgalita cu pixul. O chema Alina.




























Sunt curioasa Mari ce jucarii avea, ca a copilarit tot in dulcea Moldova...

Cand afara ploua

te uiti la fime...

Bright Star are imagini foarte frumoase, am avut o senzatie de proaspat, de aer care navaleste in odai, perdelele albe fluturau in vant...camerele erau invadate de fluturi, lanurile de levantica m-au incantaaaat!

As vrea sa vad un film despre Esenin sau Tagore, cu siguranta s-ar schimba imaginea, coloana sonora, culorile.

despre basme si balauri,

Ca tot e Sf. Gheorghe, cel care s-a luptat cu balaurii si i-a biruit.









































Balaurii mei ma biruie mereu.















































Au ochii galbeni, luciosi si ispititori. De n-ar fi o herghelie, ar fi usor, da-s multi si fiecare e fioros in felul sau si-mi trebuie cate o sulita potrivita pentru fiecare. O tolba plina, ca un razboinic adevarat.




































Nici nu-i mai numar, ma inconjoara din toate partile, de ma clatin si eu si calul meu viteaz. Balaurul egoismului, al nepasarii, al barfei, al lenei...ehei...si multi altii!












































Azi la scoala, la clasa a V-a, discutand despre basm, doi baietei au cugetat in capusorul lor:





















-Vedeti, doamna profesoara, ce usor e sa traiesti intr-un basm, stii ca totul se termina cu bine...
-Da, dar personajul nu stie ca se vor termina cu bine peripetiile lui! (i-a raspuns un coleg)






































De-am putea sti dinainte ca toate vor fi bune si fericite, am actiona altfel poate.

plimbare de 22 aprilie

De Ziua Pământului

tinerii se iubesc,

bătrânii citesc liniştiţi ziarele,

copacii dau în floare,








sau în flori,









şi au forme de inimă albă,









copiii îşi fac coroniţe,










apoi pun şi băncilor coroniţe...










vrăbiile mănâncă pufuleţi,









şi toată lumea e bine...e veselă şi sănătoasă....






Pământul nostru încă ne mai iubeşte si ne dă zile cu linişte şi pace

"Hei, copile din mine,

Daca mai esti si mai crezi in povesti,

Fa acum un pod de albine

Si vino, si ada-mi din tara ta vesti.

Si spune-mi (de vrei sa ma bucuri)

Ce mai fac iarba si floarea de tei,

Cum se mai simte izvorul, si-n lucruri

De se mai aud pe-nserat voci de zei.

Eu? M-am schimbat, copile, in lipsa ta.

Ramas la limba stelelor repetent,

Acum din dragostea mea se poate realiza

O pereche de cizme sau un sac de ciment.

Pe cantarul cucului, limba mi-i mai usoara,

Fantana topita-n sete sunt, langa drum...

Dar vino tu, rege peste odinioara,

Si sterge hotarul dintre atunci si acum.

Pune-mi pe cap coronita de papadie

Sa mai pot vorbi fluturi, sa mai traduc flori,

Sa spintec cerul primaverii-n campie

Pe taisul unui sir de cocori.

Sa ma-nsoteasca numai minunile simple

Din care sa-l extrag pe Dumnezeu,

Pulsul materiei sa-mi zvacneasca la tample,

Si intre mine si pasare sa nu stiu care-s eu.

Si pune putina lumina deoparte

Sa-mi inving cu ea tr upul in somn,

Caci numai tu m-ai putea salva de la moarte,

Copile din mine, preacuratule Domn!"

Arcadie Suceveanu

Paparude, rude!

Azi, imediat ce-am intrat in casă, plouată si zgribulită, Eliza mi-a şi prezentat un program artistic scurt şi zâmbăreţ, să-mi arate mândră ce-a mai băgat în căpuşorul ei curios şi inventiv. Aşa că mi-a cântat: Papaudă, udă, sai în sus şi udăăăă!

Bineeee, îmi zic eu, bucuroasă că fiica mea îşi întregeşte colecţia de folclor. Şi nici n-avea cum să nu înveţe atâtea, că doar o creşte bunica, femeie simplă şi vorbăreaţă din Moldova.

Are o zestre bogată de folclor al copiilor. Ştie multe poezioare şi replici şugubeţe. Dacă vrea să mă contazică îmi spune repede: Ba da! mâţa-n pijama! Iar când plouă cântă: Pouă, pouă, pouă, babele se ouă!

Oare cum va evolua folclorul copiilor? Vor mai cânta paparudele când e seceta....vor cânta şi descânta natura când sunt vulcani, cutremure, asteroizi?

p.s. apropo de pericole gen 2012, auzeam aseară că unu cu iniţiativă face buncăre sub America în caz de ceva neprevăzut...costă 50 de mii de dolari un loc pentru adulţi şi 25 de mii de doalri pentru copii. Poţi lua şi un animal de companie. Adăposturile vor avea camere separate, spital şi alte utilităţi iar afacerea e-n floare.

Vorbind cu elevii de-a opta despre buncăre cu bani, au fost foarte revoltaţi: da nu-i corect, doamna, copiii celor cu bani au deja o mentalitate de superior si de supravietuitor stiind ca in caz de ceva ei scapa iar ceilalti sarantoci mor, nu e corect, nu mai suntem egali in fata mortii!

oare cam asa e?

visam

si ne holbam la cosmos in fiecare zi,





http://antwrp.gsfc.nasa.gov/apod/archivepix.html










macar asa...

hoinareala

Duminica de zburatacit prin munti, muntii Hasmasului,






unde am cautat vizuini de bursuci si de ursi, ascunse bine prin Cheile Sugaului,




Eliza si-a auzit ecoul,

ne-am odihnit,

si am colectionat amintiri frumoase!

p.s.

paun tantos care pazea o pastravarie

Inventar

Suntem tinerii Wheeler de pe Revolutionary Road….sau Frumosii Revolutionari de pe drumul Wheeler? cine a vazut filmul de mai sus stie ce zic.

Un film cu o regie delicata si realista prin care prezinta drama unei casatorii. Actorii din Titanic joaca aici mai cu stil si mai cu nerv. Sunt multe adevaruri frumoase ascunse prin cotloanele filmului sub forma unor replici moralizatoare (pentru cine se lasa impresioant de vorbe intelepte, mai ales cele iesite din gura celui nebun).

Am savurat poezia pe care o spune DiCaprio, fumand boem din tigara si cu muzica de jazz pe fundal.

Knowing what you`ve got,
Knowing what you need,
Knowing what you can do without,
That`s Inventory Control

Sã stii ce ai,

sã stii de ce ai nevoie,

sã stii de ce te poti lipsi,

acesta este

"Controlul Inventarului".

Eliza merge (la pipidii)

Eliza s-a trezit intr-o dimineata cu piciorul amortit. Mi-a zis plangand si suspinand: nu pot sa meg, nu pot sa meg!
Am crezut ca a dormit rau si ca are un carcel, da nuuuu, toata ziua a durut-o piciorul, seara am dus-o la radiografii, nu avea nimic rupt, asa ca ne-a dat un unguent si un diagnostic: a dormit mai rau, o sa-i treaca in cateva zile.

3 zile a tinut-o. Nu a calcat in piciorul drept, o mutam de pat pe scaun, se juca la masuta ei cu jucarii tarandu-se pe jos, of! A fost greu, am inteles atunci toti parintii care au copilasi care nu se pot deplasa.

Cand am reusit s-o ajutam sa mearga, m-am bucurat de parca eram in parabola ologului, ea ne zicea victorioasa: uite, meg! vezi? Eiza mege!

Si am mers. La pipidii. Am si alergat. Eliza le-a povestit broscutelor cum a durut-o pe ea piciousu.

Speram sa nu mai trecem prin boli de astea…de speriat mame sperioase.

Azi a fost innorat. N-am vazut norul islandez de cenusa care sa ne distruga, n-am simtit substante toxice si acide care sa ne fugareasca in casa.

De ne-am feri nori de cenusa urii si a uratului....

seri binecuvantate

Ne fuuuug zilele una dupa alta, suntem prinsi in muncile parintesti si...intre timp...Eliza creste, creste. O sa ne trezim, candva, ca ne asteapta la usa o domnisoara timida, de mana cu bunica ei care o ingrijeste peste zi si noi n-o s-o mai recunoastem, asa cum nici regina din basme nu-si mai recunostea printul ce crescuse intr-un an cat altii-n trei.

Of!








Si atunci…ce faci? Intri seara, pe furis, in lumea ei si ti-e dragaaaaaaa, te cuibaresti ca intr-un culcus, te bagi la adapost si uiti de claxoane, oameni grabiti, certuri, facturi, sarcini lumesti…si te lasi vrajita de manute mici, de cantecele noi si pitigaiate, de ochisori veseli ca doua luminite si te clatini, ca-ntr-o barcauta din coaja de nuca pe care o impinge la vale cate un vers nou dintr-o poezioara la fel de noua, si e bineee, si ai vrea sa stai numai acolo, daca n-ar veni balaurii cu sapte capete: spalatul, bucataritul, calcatul si alte asemenea fioroase capete.








Eliza creste si eu ma mir ca prostul, cum de stie asta, cum de vorbeste asta, de unde le nascoceste si ce frumos le nascoceste si imi place s-o privesc cum se joaca si-mi explica bucuroasa ce a facut si deodata lumea mea matura si responsabila se umple de catei care-au fost hraniti cu pufuleti, de baloane rosii, de macarale care fac un bloc sau de printese Ralu cumparate de la magazin…si timpul e atat de bland atunci, parca se scurge totul ca ceasurile lui Dali si as vrea sa nu se mai termine.

Cred, Doamne!

Ca fiecare suntem apostolii tai de zi cu zi, doar ca ne schimbam la suflet dupa dispozitia noastra.
Suntem prea iubitul apostol Ioan cand te simtim langa noi, suntem Petru cand ne lepadam, suntem Toma cand vrem dovezi ca sa mergem mai departe.

Azi am ajuns la Runc, o manastire de langa Buhusi. Eliza s-a imparatsit, a mancat paine de la doamne – doamne si dupa ce a teminat-o a strigat din mijlocul bisericii mai da, mai daaaa! Calugarii au ras. De-am fi si noi, cei mari, doritori de sfintenie si de cuminecare asa cum sunt copiii.

Apoi am zburdat prin padure.

Adu degetul tau incoace!

la maaasa, va rog!

Zi de sambata la Parava.

Ne-am dus pana la casa unui prieten, undeva la tara. El are o fetita, Raluca.

Azi am gatit cu fetitele din sat.
Am facut mancare, sarmale din pietricele – orez invelite in cateva frunze de papadie si date la cuptor, la foc mic, mic, tort cu 2 bete-lumanari, plus o salata din iarba proaspata si am mancaaaatttt!

Fetitele erau cu gura pana la urechi de bucurie, eu eram trista, stiam ca nu au servit niciodata asa un pranz cu mamele lor, care, saracele, au treaba la tara. In batatura, femeile au treburi serioase de facut, nu de jucat de-a masa imaginara. La tara, copiii cresc singuri, se joaca singuri, nu le sufla nimeni in fund (cum mi-a zis gazda noastra).

Mama Elizei n-are ograda si nici treburi importante. Nu azi.

Am fost bucuroasa ca fetele au ras, au chitcait pe sub musteti cand au baut din sucul meu pus in capacele si au cantat la multi ani unui iepuras care tocmai isi serba ziua si implinea 2 ani.

Cat costa zambetul copiilor? Putin. Foarte putin, nici nu trebuie sa aiba rubrica in bugetul familiei. E ieftin. Il obtii din orice.

p.s.

La poze Eli sta emotionata, ca o babuta care nu stie cum sa-si tina mainile si le asaza in poala, cuminte.

dupa-amiezele

unei printese

cand zebrele si caii stau la soare...si nu e razboi nicaieri....