Eliza s-a trezit intr-o dimineata cu piciorul amortit. Mi-a zis plangand si suspinand: nu pot sa meg, nu pot sa meg!
Am crezut ca a dormit rau si ca are un carcel, da nuuuu, toata ziua a durut-o piciorul, seara am dus-o la radiografii, nu avea nimic rupt, asa ca ne-a dat un unguent si un diagnostic: a dormit mai rau, o sa-i treaca in cateva zile.
Am crezut ca a dormit rau si ca are un carcel, da nuuuu, toata ziua a durut-o piciorul, seara am dus-o la radiografii, nu avea nimic rupt, asa ca ne-a dat un unguent si un diagnostic: a dormit mai rau, o sa-i treaca in cateva zile.
3 zile a tinut-o. Nu a calcat in piciorul drept, o mutam de pat pe scaun, se juca la masuta ei cu jucarii tarandu-se pe jos, of! A fost greu, am inteles atunci toti parintii care au copilasi care nu se pot deplasa.
Cand am reusit s-o ajutam sa mearga, m-am bucurat de parca eram in parabola ologului, ea ne zicea victorioasa: uite, meg! vezi? Eiza mege!
Si am mers. La pipidii. Am si alergat. Eliza le-a povestit broscutelor cum a durut-o pe ea piciousu.
Speram sa nu mai trecem prin boli de astea…de speriat mame sperioase.
Azi a fost innorat. N-am vazut norul islandez de cenusa care sa ne distruga, n-am simtit substante toxice si acide care sa ne fugareasca in casa.
De ne-am feri nori de cenusa urii si a uratului....
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu