plimbari

Am revenit la viata citadina.
Pastele nostru a fost simplu.
Aer curat, lumina invierii de la Hadambu, plimbare prin Copou, topaiala prin curtea manastirii Galata si joaca in ograda bunicii.

Satele din Moldova sunt sarace, uitate parca de soarta aiurea, pe campii neroditoare, cu oameni transfigurati la chip de betie si saracie, n-am vazut sarbatoarea la portile lor, doar mahala si copii tristi. Pacat!

Unde-s traditiile de demult? Pentru mine amintirea Pastelui e legata de satul bunicilor. Bunica tinea lacatul sarbatorii in copilaria noastra. Ea stia cand se fac toate ritualurile si ne invata si pe noi. Nu ieseam din cuvantul ei, daca ne lua la marturisit in saptamana mare, trebuia sa mergi, chit ca-ti tremurau picioarele si abia asteptai sa scapi de acolo si sa fugi prin curtea bisericii. Pastele nostru incepea atunci cand bunica framanta cozonacii in copaie. Ea nu manca din ei pana nu-i sfintea dar noua, copiilor, ne rupea cate un darab mare pe care il mancam in drum, la poarta tarnii. Mataniile pe care trebuia sa le faci seara, icoanele care se uitau la tine si tu nu stiai daca e pacat ca-ti vine sa razi, orele pana la inviere cand lumea parca statea pe loc si asteapta, luminile care coborau de la slujba spre sat si prima zi de Paste cand abia asteptai sa saluti oamenii cu Hristos a inviat si ei sa-ti raspunda Adevarat a inviat!

Ce va intelege Eliza din Inviere? Va cauta doar ouale de ciocolata aduse de un iepuras mov ? Mi-e teama ca nu voi sti sa-i arat esenta si frumusetea sarbatorii, imi va trebui o sita deasa, deasa pentru a cerne sentimentele de liniste si de lumina de tot ce e comercial si transformat.

Pastele e o sarbatoare apasatoare, prohodica, cu miros de patimi si de sange…dar e si lumina invierii, saptamana luminata de dupa, masa cu familia, odihna, plimbarile prin padure.

Vreau ca ea sa iubeasca armonia si sfintenia acestor zile asa cum va simti.