Nu voiam ca blogul Elizei să cadă pe o pantă socială, de foto-reportaje, politică şi alte treburi de oameni mari.
Voiam să scriu despre viaţa frumoasă, liniştită, uşor poetică.
În seara asta am ieşit la plimbare pe dealuri.
Am ajuns la Săuceşti, acolo unde Siretul inundă satele. Erau zeci de oameni opriţi să vadă dezastrul din vale. Veniţi ca la o panoramă a deşertăciunii. Unii plângeau, alţii îşi arătau cu mâna casele acoperite de apă, erau şi preoţi, ziarişti, copii, vite.
Toţi priveau de pe deal spre apele şi mâlul din sat.
Mi s-a făcut milă şi jale.
Eliza se juca prin iarbă, aduna flori de muşetel.
Am văzut la televizor că se strâng bani pentru sinistraţi.
Păcat însă că aceşti bani trec prin muulte alte mâini până ajung la copiii sărmani care şi-au văzut casa, orătăniile, jucăriile mâncate de ape.
Daca i-am putea ajuta cu ceva....
stii pe cineva acolo care are nevoie de haine de copil mic? Si cateva incaltari marimea 19-20?
RăspundețiȘtergereDa, sunt multi copilasi acolo, o sa merg si eu cu ceva imediat ce se poate intra la ei, o sa te anunt daca vrei sa-i ajuti si tu cu hainute si papucei. Multumesc din suflet!
RăspundețiȘtergereAm vazut ca se strangeau si la noi ajutoare, nu stiu insa prin cate maine vor trece. Daca stii vreo cale mai directa...
RăspundețiȘtergereDaca vrei sa trimiti la posta un pachet iti dau adresa mea si il duc personal unor copilasi, o sa fac fotografii cu ajutorul tau si cu familia care il va primi. Multumesc! Eu satu la cativa pasi de ei. Costa doar taxele postale. Daca vrei, le platesc eu, nu e scump.
RăspundețiȘtergere