Am întâlnit în Bucureştiul vechi un flaşnetar şarmant. Nu cerea bani, mergea printre oameni în costumul lui de Charlie Chaplin, cu un hamster alb pe pălărie, învărtind din flaşneta veche şi zâmbind. Am aflat că e cunoscut în Bucureşti, a jucat şi teatru şi visează la o trupă de artişti adevăraţi.
Are un zâmbet trist, dar iubeşte viaţa şi lumea.
Acum cîţiva ani buni, într-o tabără cu şcoala în Mangalia, am fost fascinată de papagalii coloraţi care scoteau câte un bileţel pentru oricine voia să-şi afle viitorul şi destinul.Aveam 10 ani şi am plâns o jumătate de zi ascunsă prin staţiune. Nu voiam să mă mărit cu un militar urât, să am 4 copii şi să mor la 50 de ani.
Acum n-am mai tras un bilet al norocului şi al viitorului. I-am admirat flaşnetarului micii peruşi şi l-am fotografiat.
El mi-a zis, fără să mă cunoască, să nu uit să zâmbesc.
Ca o mângâiere pentru lacrimile mele de acum 20 de ani.
Ca un îndemn pentru viaţă.
Mi-a înseninat plimbarea şi gândurile!
Frumos...sa zambim deci :) / de fapt asa :D
RăspundețiȘtergereSI EU MI-AS DORI SA NU-MI PIERD ZAMBETUL NICIODATA SI SA IL VAD MEREU PE CHIPURILE CELOR DRAGI MIE!
RăspundețiȘtergere