Viaţa e o întrebare

Tânjesc după grădinile zen japoneze,

după labirinturile din vegetaţie din parcurile londoneze,

după distracţia din parcurile americane

sau după o plimbare de toamnă prin parcurile din Sankt Petersburg sau din Moscova.

Iubesc grădinile franţuzeşti sau cele australiene.

Tot ce avem noi sunt parcurile şi grădinile care, vai de ele, trebuie să fie amenajate dintr-un buget local jalnic. Ne mulţumim cu statuile gri ale unor autori necunoscuţi, cu băncile rupte, mâzgâlite artistic, pe sub care zac seminţe şi cu leagăne vechi cu lanţuri ruginite.

Dacă ai avea bani mulţi şi ai avea ca proiect realizarea unui parc pentru cei din jurul tău, cum ai face?

Cum l-ai amenaja?

Cu alei, poduri, lacuri...sau cu mici, halviţă şi maşinuţe?

Ce fel de oameni ai vrea în promenadă prin grădina ta?

Cu câteva zile în urmă, în drum spre Bacău, am trecut prin Tecuci. Oraş mic şi sărac. Am oprit în parcul central, singurul din Tecuci, parcul lui Pazvante.

Ori eram prea obosiţi, ori ne-a luat prin surprindere un asemena parc într-un orăşel ponosit de provincie...cert e că ne-a plăcut.

Era ceva ciudat, o combinaţie de piatră, flori, păsări, cascade, fântâni arteziene...încât ne-a vrăjit.

Aş fi spus că e un kitsch minunat, miros de pizza şi muzică din Mongolia. Papagali vorbitori închişi în colivii şi expoţitie de cristale, podeţe şi minicascade, statui, porţi sculpate, alei pe sub bolţi de trandafiri şi familii venite la un pahar de bere.

Am nimerit acolo într-o stare uşor euforică, aşa că meloterapia, cristaloterapia şi mesajele existenţiale sculpate în lemn mi-au plăcut.

Nu era Anglia, în nici un caz...dar ideea unui om simplu de a face un parc privat prin munca şi dăruirea lui şi de a-l oferi oamenilor din oraşul său m-a impresionat.

Am aflat de la un tânăr că proprietarul nu are multă carte, dar că vine în fiecare seară să-şi admire florile, să-şi vadă păsările si să privească mulţumit la cei care se odihnesc pe băncile din grădina sa.

Dacă trecţi prin Tecuci, să-l îmbrăţişaţi pe Pazvante şi din partea mea,

eu nu l-am întâlnit atunci.

p.s. Încă mai visez la Gradina mea secretă. În care Eliza să zburde liberă.

O grădină fantastică pentru toţi copiii pământului.