cât o mare!
noi, simpli, aici, cu ale noastre de toate
seri cu nasurile sub pătură, noifetele, la Mezzo, la Spărgătorul de nuci, vrei şi tu un soldăţel care să te ducă într-o caleaşcă, şi să dansaţi, apoi adormi obosită, păr transpirat şi pijama alb-albastră
dimineţi prin bucătărie, să facem omletă şi biscuiţi pentru Andrei, cu Andrei Bocănilă cu lingura-n masă, iar tu joacă din aluat, făină pe sus, pe jos, în stânga, în dreapta, hi, hi, şi iepuraşul nostru cu ochi din piper şi gură din chimen, făr-o ureche
duminică la biserică, a tatălui, cea cu doamnedoamne în curcubeu şi cu braţele întinse spre tine, şi cântece, am o pace cât o mare, apoi oameni care îşi strâng mâinile, afară soare puţin şi covrig
ieşiri cu maşina prin zăpezi, îngheţate, topite, totuna, cu şoferi nesimţiţi, oare cum să-mi învăţ băiatul, să fie un nepăsător sau un om cu inimă bună?
să fie moderat!
mi-ai răspuns
să fie moderat!
mi-ai răspuns
desene pliate, aici şi acolo, ca o amprentă, la fel cum sunt şi firile noastre, asemănătoare
unde e acel moderat, între bunătate şi nesimţire, până unde iubitor de oameni, până unde nepăsător şi doarpentrutine...?
Andrei ruşinos când alţii vorbesc cu el, ascunzându-se în mine, la piept, îmbujorându-se
şi tu pe bancheta din spate: eu vreau ca Andrei să fie modeiat, să nu vorbească nici tare, nici încet, uite-aşa: ta-ta-ta!
Asa sa-ti ramana pacea, "cât o mare"! Pt "modeiat"-ul baiatului... nu ma bag :)) da' asa ar trebui sa fie, zic si eu!
RăspundețiȘtergere