La noi, pe culoarul Bistriţei, e mereu ceaţă. Deasă, de aia bacoviană, de-ţi intră pe sub uşi.
Eliza merge din nou la grădiniţă deşi nu ştiu cum o ajută asta. Andrei rămâne cu mine acasă, bâtând în geam când apare vreo cioară flâmăndă. Nu ştiu cum de s-a instalat în calculator un radio cu muzică country, îl las în surdină, Andrei oricum acoperă totul. Îi place maşina de spălat, s-ar uita la ea întruna. Eu nu am mai făcut nimic nou, trec zilele uite-aşa, rostogol, cu micinimicuri.
Parcă vreau şi aştept ca ceva să se întîmple. Orice. Poate o primăvară. S-o trăiesc mugur cu mugur. Anul trecut m-a trişat, după 10 zile de stat la reanimare, când am ieşit era totul alb şi verde, pocnite, înmugurite, înflorite.
Eliza îl iubeşte dinceîncemaimult pe Andrei. Asta mă umple de drag, iar el ar sta numai după ea.
Ar vrea ca eu să nu îmbătrânesc, ci să mă fac mai tânără şi mai tânără, apoi mai mică, ca un fel de surioară a ei şi ca o prietenă. Are uneori o privire atât de blajină şi de serioasă şi mă priveşte de undeva de departe, din ţara ei cu imaginaţie doldora, năzdrăvană şi capricioasă.
Draga mea, o să mă transform într-o prietenă mică, micuţă, cu părul ca ceaţa asta de azi, iar tu vei fi tânără şi frumoasă, cu ochii albaştri şi blânzi.
Să mă priveşti şi atunci tot aşa. Exact aşa. Cu drag, vorbindu-mi de pisici şi de cai, şi despre orice vrei tu, prietena mea!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu