The true mystery of the world is the visible, not the invisible!
Oscar Wilde

marți, 17 aprilie 2012

medicamentoase

Paște cu medicamente, ale ei, ale lui, la 6 ore, la 12 ore, 2ml, 5 ml, 5 picături, 8 picături, amare, zaharisite, păcălite, luate cu chiu și cu vai, dar am supraviețuit. Suntem tot acasă, toți patru, Eliza puțin geloasă că cel mic se agață de noi să meargă peste tot, stă cu ochii pe el, îl împinge, îl tachinează, iar el plânge înfundat și frustrat ca un gânsac răgușit.


 A plouat, ne-am întins ca mâțele prin casă, prin casa împrăștiată, cu desene, foi de colorat, ponei, mașinuțe, copii, muci, șervețele, muzică, iar când a ieșit soarele am fugit la pădure, să mai respirăm.


 Andrei a văzut prima lui ploaie, pic, pic, câtă apă...și umbrela cea mare, pe care-o rotea mama pe deasupra i s-a părut fascinantă, iar Eliza mi-a arătat din mașină toți copacii albi pe care-i vedea și-i număra.


N-am avut timp de nimic altceva, doar un film pe bucăți, printre somnul lor prefăcut, amețit de pastile, Sophie`s Choises cu Meryl Streep, printre preferate, jucat minunat scena în care trebuia să aleagă dintre cei doi copii, pe care din ei să-l salveze din lagăr.
În rest, am fost doar în Țara Nicăieri, acolo unde nu mai crești, stai copil și înveți replicile toate din Peter Pan.


Planuri tot mai avem, măcar știm ce ne dorim.
Citeam azi că toată frustrarea apare atunci când vrem să ținem ritmul minții noastre, plină de gânduri, de idei, de proiecte, unele realizabile, altele utopice, iar când îi rămâi în urmă minții, te deprimi. Ca să te simți bine, trebuie să renunți la unele și la altele, să-ți lași doar câteva idei și dorințe, simple, ușoare, pe care să știi că le poți face. Simplitatea e cheia. Să iei totul de la viață lejer, să fii, doar să fii, liniștit, pe iarbă, încântat de ce-i în jur.

Ca un copil. De care mi-e dor. Mi-e dor să fiu.

7 comentarii :

  1. Asa e cu frustrarea, desi nu m-am gandit pana acum. Cum lasi jos stacheta dorintelor (unele, poate, ne-necesare), cum e mai simplu!
    Stai ca mi-a picat fisa: ai aparat? Fotografiile sunt superbe!
    Pupam!

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos, frumosi...Hristos a inviat ! fie si in a treia zi...suntem in deplasare, vacantuiala

    RăspundețiȘtergere
  3. Pai, pai? :) Bravo pentru aparat! Si sa va intremati rapid. Restul ... toate trec, zau. Si e, promit (vii sa ma tragi de urechi daca nu va fi asa!), din ce in ce mai usor.
    Imbratisari calde, draga mea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vacantuiala placuta, Mari! imbratisari de la noi!

    RăspundețiȘtergere
  5. Alinule, promisiunea ta e ca o gura de aer, cred in ea:)!
    p.s. nu puteam sta muuult timp fara aparat, cel vechi nu mai putea fi inviata, asa ca l-am inlocuit.

    RăspundețiȘtergere
  6. Hristos a inviat!

    Cer ma bucur pt posibilitatea fotografiilor!
    Minunate, toate!

    Sa aveti o primavara frumoasa, cu iubire!
    ioana si MARA

    RăspundețiȘtergere