The true mystery of the world is the visible, not the invisible!
Oscar Wilde

duminică, 26 februarie 2012

Ce e de scris?

Ieri, 
prin Târgu Ocna, 
uliţe înfundate, gropi, mizerie, oameni săraci, beţi, urâţi, măscărici în mijlocul drumului. 
Dansatori a veselie hâdă, ursari şi urşi de mahala, cu panaramă şi manele, înjurături, lenevie, foame, copilaşi flămânzi pe după garduri dărâmate, bâlci, fără nicio scăpare, fără nicio speranţă.

Mi-e milă şi jale şi lehamite. Atât. Nu am nimic în comun cu ei, cu bărbaţii aceia goi, veselindu-se beţi în stradă, nu simt nimic pentru România asta, doar o urăsc.

 Dimineaţă, televizorul de dincolo deschis pe ştiri, o mamă îşi omoară bebeluşul de 6 luni, voia să-l sacrifice pentru Dumnezeu, un alt om dă foc vecinilor, că dacă el vrea să dea foc blocului, îi dă, că e blocul lui, şi tot aşa. Am închis. E duminică dimineaţă. N-avem nimic frumos de anunţat, suntem ţara tuturor nebunilor. Aici îmi cresc copiii. Poate să zică oricine orice ar zice, că avem Bucovina, că avem oameni buni, că avem proiecte europene, hai să vedem frumosul, că încă se poate, că încă se poate salva ceva. Nu.

Nu am acel sentiment de unitate, de a fi o naţiune, un popor, un ceva în comun, o idee de patrie, de ţara mea, de ideal şi împreună simţire.
Nu am nimic în comun cu românii mei care se îmbată, se omoară, nu se spală, se distrug pe ei şi pe cei din jur. Mi-e o neputinţă şi o deznădejde.
  
Târgu Ocna e staţiune turistică. Oare cum e prin alte locuri? care nu sunt obiective turistice de vizitat şi de admirat. E jale. Ştiu asta pentru că văd Moldova mereu. Ieşim cu maşina, trăim aici şi nu e deloc bine. Copii amărâţi, case care cad peste ei, mame îmbătate cu ţuică, taţi care-i torturează zi de zi. Psihic. Un drum prin Iaşi sau prin Vaslui e apăsător, cenuşiu, straniu. Parcă nu mai exista normalitate si fericire. Doar abrutizare, aberaţie, nimic firesc, înălţător, civilizat, pur, e un amestec de băutură şi grotesc.

Sunt apăsată de toate. De 3 ani încerc să văd şi să trăiesc frumosul. Să mă îmbăt de el şi să-mi îmbăt şi copiii. Vreau să povestesc doar partea de suflet a zilei, cea luminoasă, cea suitoare, salvatoare. Un copac, nişte flori, un lan de maci, cer, soare. Să ni le aducem aminte. Dar în jur nu e doar asta.
Mă simt obosită.

Voi face pauză de tot. De blog şi de căutarea bucuriei. Pentru un timp.
Sunt într-o mare căutare a mea, a celor din jurul meu. Nimic public, de arătat, doar o linişte şi o trăire firească.
Când şi dacă voi mai scrie pe blog…Nu ştiu.

Drag!

8 comentarii :

  1. off,nu te pot contrazice din pacate. Chiar ma gandeam zilele trecute ce noroc cu internetul ca asa am gasit oameni frumosi, pe care altfel nu ii gaseam. Tu esti un om bun si frumos, pe sufletul meu,cu o familie minunata (ca a mea) nu vreau sa va pierd . Si daca de obicei imi inseninezi zilele si imi dai picatura de optimism si de frumos de care am nevoie azi mi-ai intristat Duminca. :( Eu te astept sa revi :)

    RăspundețiȘtergere
  2. eu te admir pentru ceea ce faci si cum faci, pentru felul in care arati partea frumoasa a lucrurilor, a locurilor si a vietii. e nevoie de asta!
    ti-am dat un premiu acum ceva timp si cred ca am uitat sa te anunt...sau nu te-am mai gasit acolo unde te stiam
    http://www.okey.ro/claudette/index.php/primul-premiu-pentru-blog.html
    aici ai premiul si un motiv, poate cel mai mic, sa continui :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai surprins foarte bine, din pacate...Zile usoare iti doresc si pentru cand te intorci, nu uita, ca de multe ori si tu ne faci zilele mai frumoase decat cenusiul din jur!

    RăspundețiȘtergere
  4. imi pare rau ca ai luat aceasta decizie, dar mai ales imi pare rau pentru ce simti, pentru cum te simti. e adevarat fiecare cuvintel al tau, trist, si adevarat deopotriva, insa indraznesc sa spun ca nu e totul doar asa, nu mereu. sunt momente in care nu poti vedea partea plina a paharului, nici soarele de printre nori, dar el e acolo, exista, si rasare in fiecare zi.
    iti doresc sa treci cat mai repede peste aceasta etapa si sper ca vei reveni aici. o sa trec zilnic sa verific.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si eu acu ce mai citesc ca sa ma inveselesc? o sa iau postarile de la capat, dar s-ar putea sa le invat pe de rost. Trebuie sa-mi inseninez si eu ziua cumva si tu erai un motiv care imi insenina zilele, asa ca te astept sa revii mami...chiar daca ai dreptate, poate prea multa dreptate..

    RăspundețiȘtergere
  6. nu am comentat niciodata pe blogul tau, desi il citeam zilnic. uneori chiar de mai multe ori pe zi deschideam special calculatorul, doar ca sa vad daca mai postasesi ceva nou. optimismul si firea ta deschisa, total opusa firii mele, m-au bine-dispus de fiecare data si au reusit chiar sa ma scoata din carapacea mea, sa ma faca uneori sa imi doresc sa fiu si eu mai activa. datorita tie incepusem si eu sa scriu pe un blog al meu, personal...pentru ca, in multe privinte, esti un model pentru mine. sper asadar ca intr-o zi vei putea reveni, pentru ca sunt convinsa ca postarile tale faceau mult bine multora. Numai bine tie si celor doi pitici ai tai! (o sotie- nu inca mama- profesor, ca si tine, de 30 de ani, din Craiova)

    RăspundețiȘtergere
  7. Mi-au dat lacrimile citind... de durerea ta, de mizeria descrisa...Cat e de crud! Roxana draga, eu te citesc aproape zilnic, de când ai blog... A trecun mai mult decât un an, poate chiar doi(?) si-mi esti atât de aproape! Imi place tot ce faci, tot ce gândesti... Fereastra spre casa voastra îmi întareste convingerea ca exista oameni cu sufletul pur si delicat. Am admirat imaginatia, rabdarea si daruirea voastra în educarea copiilor. Daca închizi acest blog, nici macar exemplul acesta nu-l vor mai avea tinerele mame... Da voie celor care poate nu au avut parte de asemenea educatie, dar care tânjesc spre frumos si sanatos, sa stie ca acesta exista! Te rog.

    RăspundețiȘtergere