Visam sa ajung fotograf...nu celebru dar cu multe imagini adancite pe retina pe care sa le iau cu mine intr-o alta viata, ca un album de frumusete a acestui pamant, cu fotografii ale oamenilor de peste tot. Visam ca viata mea sa fie un carusel de portrete si locuri noi, voiam sa cunosc traditie, muzica, gandire diferita de a mea…sa fotografiez copiii, mai ales copiii lumii, asa cum sunt ei…veseli, plictisiti, in scoli private, straini prin gari parasite, goi, tristi, manand caprele pe cararui friguroase de munte. Am vrut sa prind intr-o secunda ochii mari, inocenti ai vreunui copil de pe strazile din Maroc sau India sau din alte locuri indepartate.
Am visat, n-am reusit…
Dar am ramas o pasionata de fotografie a vietii asa cum este ea, cu emotia ei, cu frumusetea si melancolia ei.
Urmaresc artisti fotografi oricand am timp liber…urmaresc fotografiile premiate de mari specialisti din asociatia World Press Photo si declarate fotografiile anului. Mereu impresionate, fiecare cu povestea ei ascunsa in spatele imaginilor, fiecare tulburatoare.
Dar am ramas o pasionata de fotografie a vietii asa cum este ea, cu emotia ei, cu frumusetea si melancolia ei.
Urmaresc artisti fotografi oricand am timp liber…urmaresc fotografiile premiate de mari specialisti din asociatia World Press Photo si declarate fotografiile anului. Mereu impresionate, fiecare cu povestea ei ascunsa in spatele imaginilor, fiecare tulburatoare.
Am de gand sa postez cateva dintre fotografiile care m-au impresionat mai ales ca subiectul lor este acelasi: Copilul.
Fotografia anului 1984, fotograf Pablo Bartholomew din India.
Un copil ucis de un gaz chimic in urma unei catastrofe industriale din India in 1984. Aceasta imagine a devenit de atunci un simbol al durerii si un semnal de alarma pentru poluare.
Priviti-i ochii!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu