statiuni parasite si masele naravase

Astazi am tras o fuga pana la Slanic. Trebuia sa participam la o pomenire pentru mamaie, strabunica Elizei.

Pacat de statiune, vara mai e cum mai e…dar iarna, nu e nimic.

Doar hoteluri in paragina, cativa negustori cu produse din lemn si chinezarii kitchoase, izvoarele pentru tratament sunt inghetate, drumurile proaste si oamenii Slanicului saraci si vai de ei. Dovada ca preotul, tanar si sufletist, ne-a dat cateva formulare si ne-a rugat sa dam cei 2% din impozitul pentru stat bisericii lui.

Doar aerul tare si sanatos a ramas. Imi place Slanicul, cazinoul, parcul, istoria lui. Inainte de primul razboi mondial era cunoscut ca o mare statiune pentru tratamente gastrice si nu numai si a primit numele de perla Moldovei. Dupa razboi, Slanicul a devenit o ruina. Armata austro-ungara l-a distrus si apoi a ramas acolo zicand ca e cel mai curat aer din toata Europa.
Mai tarziu s-a reconstruit statiunea, a inflorit in perioada comunista cand toti tovarasii veneau la izvoare si se distrau in hotelurile partidului. Acum e pustiu. Cativa manageri nu reusesc sa atraga turisti si sa promoveze indeajuns zona.

Noi ne-am plimbat putin. Eliza si-a cumparat o roata pe care a harsait-o pe aleile parcului si…cel mai important e ca ne-am intalnit cu Alex, verisorul nostru. Alexutu are 9 luni, ochi mari si negri si un zambet dulceeeeee. Eliza l-a plimbat de manuta.

Mai mult decat soarta Slanicului ma ingrijoreaza soarta Elizei pentru ca iar ma rooog de ea sa manance. I-a crapat gingia unei masele (mai sunt 3 de iesit), e maraita, mofturoasa, frustrata si nu mananca nimic. Of!