Eliza a mai crescut sau asa ni s-a parut noua cand am vazut-o aseara la baie slaba si lungaiata, daca nu de jur imprejur, macar pe verticala.
Am vrut sa-mi scot o masea, n-am reusit, dr a zis s-o salvam si sa lucram la ea, el a lucrat, mie mi-au dat lacrimile de durere, am luat antibiotic pentru infectie si i-am multumit lui doamne-doamne ca nu sunt inca insarcinata ca sa-mi pot "onora" tratamentele luna asta.
Am termiant de citit Jurnalul Oanei Pellea. Mi-a placut. Asta pentru ca Oana Pellea scrie cu sufletul afara si pentru ca eu oricum sunt o devoratoare de jurnale, memorii, tin minte cum am citit pe nerasuflate Jurnalul unei fiinte greu de multumit de Jeni Acterian, aveam 19 ani si apoi voiam sa mor de jale.
Eliza a primit un colet albastru cu licurici si povesti, cartea Adei Demirgian. Eliza s-a indragostit de imagini imediat, chiar acolo, in posta, pe bancile din lemn gros . Am dat pagina cu pagina si-am povestit imaginile mari, frumoase, desenate in culori calde, copilaresti de Oana Bucur. Lumea isi platea facturile, eu si Eli dadeam laptic aricilor.
Acasa ne-am mai uitat de 5 ori in ea. Cu ursuletii adusi de Eliza sa-i vada cartea noua si colorata.
I-am zis ca o sa-i cumpar o pisica alba. Mi-a zis: da! O sa-i punem numele Mirtu (ca pisoiul Oanei Pellea, ca tot s-au potrivit in timp lectura mea si ideea achizitionarii unei mate).
Eliza doarme de pranz, inca mai doarme! In brate cu ursuletul Mititelul (nume dat de bunica pentru ca e orfan si mic, cine stie ce poveste o fi inventat). Noaptea se trezeste nu sa vada daca-i mai sunt parintii prin preajma ci doar pentru doua lucruri: aptele si mititeu.
Somn usor!
Am de invelit patru picioruse, doua lunguiete de fetita si doua plusate si maronii.
Afara e tot frig. Bine macar ca s-a marit ziua. E lumina la 5 dupa-amiaza, e ceva! Trec carduri de ciori, multe…nu degeaba le ura Bacovia, e plin Bacaul de croncanituri. Si cand mai sunt si -15 grade se imbina de minune pentru melancolici ca noi.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu