Franturi din viata noastra

Zi lunga. Dimineata la doctor cu Eliza, a zis ca are rosu-n gat, ma dispera diagnosticul asta pus pe banda rulanta de medicii de familie invechiti. Prefer sa-mi spuna clar: laringita, faringita, bronsiolita, si alte de astea cu –ita la urma, are rosu-n gat, doamna, sa-i dati neaparat antibiotic. N-am vrut sa-i dau antibiotice, i-am dat pana la urma, ma speriase febra de aproape 40, of. Mi-a mai spus ca e slaba, da, bine, multumesc, asta stiu, dar ai vreo solutie ce sa fac sa nu mai fie slaba?
Nu are, nici eu. Asa e Eliza, plina de viata, energica, 11 kg, mananca fructe si branzeturi, carne uneori, nu vreau sa-i mai dau vitamine si alte prostii, m-am saturat de ele. Asa e ea, slabuta, oare de ce medicii din comunism au o problema cu kg???

Drumul prin oras cu autobuzele, frig, inauntru stam ingramaditi si ne respiram fata-n fata, am multe statii de mers. Ma gandesc la de toate, la fata pe care-am lasat-o cu mamaie, sper sa-i dea bine medicamentele, la televizoarele puse in autobuze si gandul ca ne urmaresc peste tot, nici aici nu scapam de ele. Mai degraba mi-ar investi banii dati la buget in spitalele de copii decat in televizoarele performante din autobuze. Oamenii se lasa leganati de rotile groase si se uita spre ecranul suspendat in fata lor. Cred ca asteapta s-o vada acolo pe Elodia, is oameni simpli, hipnotizati de ecran, se uita la horoscop, la stirile din sport, mai trec cateva statii. Ma uit la mainile mele, sunt imbatranite, am 31 de ani peste cateva zile. Cat timp. City tv ne anunta ca ne face viata mai frumoasa. Imediat o reclama cu In memoriam, firma funerara, noi te ducem pe ultimul drum, apoi alt spot cu siguranta calatorului si cu hotii de buzunare, asta da frumusete a vietii.

Am ajuns cu greu la scoala, toata dupa-amaiza au urlat ambulantele pe sosea. Sigur au fost accidente. Drumul e inzapezit, soferii grabiti, serpentine in deal la Grigoreni. La clasa a V-a predau substantivul. Prin fata scolii trece o ambulanta, nu vreau sa ma gandesc, bine ca am ajuns sanatoasa la munca. Unele substantive au aceeasi forma si la singular si la plural: pui, unchi, trece alta ambulata, copiii se uita pe geam, nu mai predau, ii iau cu puii mamei si vorbim, ne privim. Viata..
In pauza am aflat ca au murit 4 oameni la cativa km de noi, o familie intreaga, de asta alergau masinile de salvare. Noi traim, vorbim nimicuri, langa noi s-au stins niste vieti, fetita care a murit avea dor 1 an. Imi vine sa nu mai fac nimic. N-are rost.

Inapoi de la scoala intr-o ocazie. 28 de km pana acasa. In prapastie se vad masinile rasturnate, mortii au fost dusi cu toate ca se simte in aer mirosul lor, urma lor. Soferul nostru incearca sa fie spiritual. Ne intreaba de ce suntem melancolice, nu vedeti ce soare e afara? S-au aburit geamurile daciei, astept s-ajung cu bine acasa, sa-mi iau fata in brate, sa vad daca mai are febra. Doar asta conteaza.

Seara la dentist. Astept sa intru. Sunt obosita si nu ma intereseaza pliantele de pe masuta despre solutii de albit dintii, cu ofertele de la unele supermarketuri. Si aici, intr-un colt e televizorul aprins. Povestiri adevarate. O reporterita tanara si fara greutate in meserie ii ia un interviu unei batrane lasata de copii ei sa stea in frig si fara mancare intr-o casa darapanata. Viata e grea. Fata de la microfon are gluga pe cap, femeia din pat e intr-o bluza subtire. Intrebari stupide: dar dumneavoastra de cand nu ati mai mancat? Ochii batranei sunt verzi, verzi, camera ii filmeaza de aproape ridurile si lacrimile. Urmeaza alta imbecilitate: va doriti sa ajungeti intr-un loc unde-i cald?

Pe usa cabinetului este un afis: Evacuare de urgenta. Vrem sa evacuam.Unde sa evacuam? Ce e dincolo?

Eliza n-a mai facut febra. A cantat toata seara. A adormit dupa ce a citit pe limba ei 4 carti.

Maine o luam de la capat. Sa te faci bine, puiul mamei!