Am rămas acasă doar cu Andrei. Eliza e la țară, la Iași. Se dă într-un leagăn cu băiatul vecinilor și cântă sus în deal e-o casăăă. Mi-a zis la telefon că e cuminte și c-așteaptă să vină toamna.
Mi-e dor de ea mereu, dar mai ales când intru în bloc și trec peste desenul ei rămas pe asfalt. E o grădină cu flori uriașe desenate c-o cretă roz. Tărâmul zânelor, iar într-un colț, semnătura ei scrisă invers: AZILE.
Mi-a lăsat drept poruncă să nu se joace Andrei cu unele jucării de-ale ei. Tantrumuri și Tabu. Dar Andrei e bucuors că mama i le-a dat. Ieri au vorbit prima oară la telefon amândoi, o conversație dulce, frățească. Ea îl striga Tru-Tru, ce faciii acolooo? iar el dea, dea, E-II-IA! adică Eliza.
Andrei se dă rotund prin casă că e numai cu mine, că nu mai am de colorat, de șters la fund fetiță mai mare, de enervat că nu se mănâncă cum trebuie, e bucuros că nimeni nu-l mai împinge, nimeni nu-i închide ușile-n nas, nimeni nu-l mai ceartă c-a furat un ponei mov de pe colțul măsuței. E liber și fericit. Atât cât îl lasă măselele, nărăvașele, după care își bagă tot pumnul în gură.
Mergem amândoi la cumpărături, facem mâncare, îmi păzește mașina de spălat stând în fund lângă ea, să nu fugă hăinuțele dinăuntru. Televizorul nu-l mai deschid, la ce bun, același circ de ani de zile, nimic nu e nou: Ne uităm la Bumba, de-am ajuns să știm cuvinte în olandeză, sau punem muzică cu delfini și facem curse cu mașinuțele. Uneori facem gimnastică, rostogolit pe covor și hlizit, el crede că mama se face căluț pentru el și mi se urcă în spate. Seara ne băgăm sub un cearșaf colorat. Acolo e casa noastră. Secretul nostru. Îi place. Îl cunosc și-l iubesc cum numai o mamă o poate face, întors pe dos, smotocit, alintat, atât încât tălpile lui sunt o fericire în palmele mele, încât silabele lui îngrămădite sunt magice, decodate de inima mea, înțelese deplin, adică un dei-dei înseamnă să-i dau ceva, și alt dei-dei este el, adică Andrei.
La prânz adoarme c-o păturică strânsă la piept, ied blond și mămos, și acolo e toată iubirea mea și a ta, adunată ghem în pielea roz, în pleoape, în pumnii lui de băiețel mare de-acum.
Și mai avem o iubire, desenată afară, diafan, niște flori cu tulpina luuuungă, o iubire cu numele scris invers.
Aseară Andrei i-a mâzgâlit desenul, iar eu am scris lângă el numele meu, tot invers, tot c-o iubesc.
Că așa sunt, mai sentimentală, I am a wrong processor...ți-am spus aseară pe mess,
deși tu încă mai crezi că sunt a fortunate user of a beautiful processor...,
dragul meu!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu