over the rainbow

caniculă. copiii bolnavi. oboseală. sfârșeală. fierbințeală. atât cât să pot duce pe umerii de mamă.

azi la Trinitas, un călugăr liniștit vorbea despre responsabilitatea părinților în creșterea copiilor, despre greul pe care Dumnezeu îl dă unui părinte, despre suferințele atunci când cei mici sunt bolnavi, ca un fel de încercare, de supunere la planul divin.

Andrei are febră și gâtul roșu, nu știu cum și de unde și până când, pe Eliza am dus-o la spital după ce n-a mâncat bine vreo câteva săptămâni. pe drum i-am promis că nu-i vor face injecții, doar se vor uita la urechi și în gât c-o lumină, așa cum văzuse ea într-o carte franțuzească. acolo i-au luat analize de sânge, abia au ținut-o, pe mine m-au scos afară din cabinet, iar ea le striga plângând: cu lumina, cu lumina!

mi-au dat medicamente, pe căldura asta abia le iau amândoi, îmi vine să le arunc pe apa sâmbetei, să-i iau și să plec cu ei la munte, undeva la aer curat,

poate să fac schimb de locuri cu acel călugăr care le știe pe toate, deși n-a trăit nicio secundă de febră de copil, de dat siropuri în mijlocul nopții, de nesomn, de vomă, de plâns pe înfundate în pernă, de clătinat din picioare de oboseală, și să vedem apoi cine și cui mai dă sfaturi....

zilele astea mă gândeam la mine și la cât de mult reușesc să le dau lor acea liniște și încredere în tot ce-i înconjoară, cât reușesc să le fac o copilărie magică, cât pot să fiu de puternică încât să-i cresc oameni puternici, cum își vor aminti ei de mine, că le zâmbeam și ne distram împreună, sau că uneori țipam la ei că nu mănâncă, că nu mă ascultă, că nu mai pot, să mă lase în pace câteva clipe...

este o replică în filmul Mănâncă, roagă-te, iubește...când Julia Roberts pălăvrăgește cu prietenii ei la o masă din Roma și-i spun printre alte bla-bla-uri: care e cuvântul tău? poate ești o femeie care încă își caută cuvântul!

care ar fi cuvântul meu zilele astea, dar cuvântul de mâine, dar pentru o viață?

care aș vrea să fie cuvântul care să mă descrie?

toată vara am așteptat un curcubeu, aseară a apărut, de parcă mi-ar fi spus: na, uite, motiv de-a zâmbi puțin, hai, fruntea sus! vor trece toate, copiii vor fi sănătoși, lasă-te în voia unui plan, fii răbdătoare! ai încredere!

Andrei se ține cu brațele de gâtul meu, Eliza îmi zâmbește și-mi arată că e cuminte, nu trebuie să călătoresc până-n Bali ca să mă regăsesc. Mă descopăr chiar aici, atât de aproape de ei, fiecare zi și fieacare noapte îmi arată același cuvânt, același. sunt MAMĂ. nu una perfectă, nu una ideală, doar mamă. simplă, cu puteri omenești, cu temeri și speranțe, sunt doar MAMA lor.