țâșnitoarea, bate-o vina!

Great Expectations cu Ethan Hawke, cine nu l-a văzut, hmm...când doi puști beau apă de la o țâșnitoare...

Cu ceva timp în urmă, Eliza s-a împrietenit c-un băiețel. Noi venisem la un spațiu de joacă cu tiroliene, undeva în pădurile Măgurei, iar el lucra ca un bărbat adevărat, adică stătea cu tatăl lui într-o cameră de motel pe timpul verii, cât tatăl lui muncea la clubul de cățărat.

Era un puști frumos, avea vreo 5 ani, avea tenișii rupți și părul nespălat și ciufulit. Vorbea puțin și era direct, m-a întrebat de ce-am venit acolo și de unde suntem, că el era din Gura Slănicului.

S-a jucat cu Eliza vreo 2 ore, într-o căsuță din lemn, ea îi făcea mâncare și-l striga pe geam să

vină la masă, iar Bogdan venea, apoi sporovăiau rezemați de pereții căsuței.

Noi îi priveam de departe, ta-su cam îngrijorat de așa apropiere, îmi spunea să stau liniștită, să-mi beau citronada, dar lui, tată de fată, lui i se lungeau colțurile ochilor ca la un chinez din tribul Qin, gata să-și scoată sabia din teacă de teamă că timpul va trece și Eliza va fi cu altcineva, rezemați de pereții casei lor, una adevărată.

 Bogdan a îndrăgit-o. Ea avea codițe și o mamă care le dădea cireșe dintr-o pungă, și ciocolată, și caise. Din când în când, Bogdan o trimitea să mă întrebe dacă nu mai am ceva bun? Nu-i auzeam, dar se vedeau prin gemulețul roșu, cum se ridicau, se așezau, făceau tot felul de semne, ea cică scotea niște căni dintr-un dulap imaginar, el se făcea că-și bea cafeaua, iar mie, mie mi se făcea inima mică, și țineam ochii deschiși, nu cumva să se transforme totul în jur și ea să fie mare, cu el mare, tineri și liberi, ca nu cumva licoarea aia imaginară pe care o savurau
să-i facă deja adolescenți, fără mamă și tată, liberi în după-amiezile lor de îndrăgostiți.

Andrei se plimba pe lângă ei, iar din când în când Bogdan îi punea pălăriuța înapoi în cap. Uite, e familist, vezi? ne spuneam de la masă, cu inima venită la loc.

Apoi el a plimbat-o cu căruțul lui Andrei, cică mergeau la magazin, aia era mașina lor de familie, pe care el o conducea abia văzând în fața lui de copertina cea roșie. Nu m-am băgat, doar îi zâmbeam de departe, dar l-am rugat să n-o răstoarne. Mi-a spus că nu, să am încredere în el.

Of, cine va fi bărbatul în care o să am eu încredere, și de ce să am eu încredere, suflet de mamă, să aibă ea, ea, care era cu gura până la urechi de veselie, că mergeau la cumpărături cu viteză.

La plecare a condus-o până la mașină, a ajutat-o

să urce, el i-a făcut pa de jos, Eliza a plâns încet, nu cumva s-o vedem.

După un timp am revenit la spațiul de joacă și speram să-l vedem iar pe Bogdan. L-a văzut. Ea l-a strigat de departe, el a întâmpinat-o direct, iar ai venit? era tot prăfuit și frumos, cu părul lung

și tricou cu dungi albastre. S-au dus în casa lor, s-au fugărit prin pădure. El se uita la rochia ei albă și la părul împletit. Uneori se uita la ea cu gura căscată, iar ea îi povestea ceva, nu știu ce. Săreau într-o trambulină cu soarele peste obraji, bucuroși.

Asta e o poveste frumoasă, și vor mai fi astfel de povești, doar că aș vrea, undeva acolo într-un colț al inimii, ca cel cu care va fi împreună să n-o răstoarne și să vină să mă-ntrebe din când în când
dacă n-am ceva BUN pentru ei.