undeva

nu vorbesc despre mine,

de parc-aș vrea să le-ndes într-o valiză pe toate, cuvintele, așteptările, tensiunea aia boțită, burdușită acolo să-ncapă și ea, și lacrimile, zilele astea lungi, mai ales nopțile, la grămadă, de parcă tot așteptăm să plecăm, să le ducem de-aici

ne uităm la toate mașinile gri, așa e mașina lui tata, și la toate avioanele, cu ăsta o să zburăm noi la tata,

el e mic, nu te mai știe,

dar ea îmi vorbește mereu, și mă-ntreabă, nu știu ce să-i zic, când vom pleca, dacă vom pleca, visează un apartament cu balcon mare și-o bicicletă c-un coșuleț în față, să-și țină apa în el, eu o mângâi pe păr și-o dezmierd,

de-ar fi să repet toată această depărtare nu aș mai face-o, niciodată

e o vară atât de lungă, nimic nu e mai este la fel, parcă toate-s fără culoare și-aromă, și trec printre ele în fugă, le-mping de la spate, îi fugăresc și pe ei, de parcă aș vrea ceva să se-ntâmple,

ceva...

poate că visul nostru e să fie aici, să facem noi cumva să le fie mai bine, n-or avea școli bune, nici o țară prea bună, n-or avea acel zâmbet și libertate pe care le-o dorim, dar vom încerca noi să-i creștem frumos, spre minunat, împlinit, resemnat pentru noi, inocent pentru ei

poate că visul nostru, atât de schimbat și visat, ba canadian, ba australian, e numai un vis, poate că e o încercare de-a trăi frumos oriunde ești, aici, sau în orice alt loc, departe sau acasă

oricum ar fi, și oricare ar fi, visul nostru, vreau doar să-l trăim ÎMPREUNĂ

mama și tata și ei doi,

dragul meu!