28 ianuarie
Azi ne-am gospodărit. Împreună. El a făcut unele şi eu altele, şi ei altele, şi-apoi mi-a zis pe la sfârşitul zilei: hai c-a mers bine azi, femeie! femeie rostit apăsat, biblic, vechitestamentar! ca partener de Viaţă, am făcut o echipă bună, nu? Şi mie îmi place când îmi spune aşa, mai ales când sunt supărată, indecisă, îmi spune: grăieşte, femeie, ce ai pe suflet? dulce, cu glumă în glas, şi imediat trece catârul din mine.
Ne-a prins prânzul pe la cumpărături, că nu mai aveam nicideunelenicidealtele, şi-am decis uite-aşa, în timp ce ei doi se moftureau pe bancheta din spate, şi afară era ger, am decis că am vrea o lejeritate şi o uşurătate a vieţii, să mâncăm salate, să luăm muuulte fructe şi legume, să-i lăsăm să se mofturească dacă aşa vor, să dăm CC Catch mai tare, să privim marea de nori de pe geam, să respirăm.
Şi dacă nu i-am avea, după un timp o să ne fie dor de ei, i-am spus uitându-mă în spate fără mânie. Dacă am merge într-o vacanţă, n-am putea s-o trăim...
Ei nu? Să mergem noi şi apoi mai vedem.
Printre cele necesare, au ajuns în căruţ şi pijamale albastre pentru Eliza, şi-un odorant de cameră, RelaxingZen, pe care l-am pus la intrare, pe cuier. Acasă am stat cu rândul cu ei, încât după un timp, am decis să stau doar în hol, lângă cuier, acolo era cel mai bine din toată casa.
Ea a vorbit cu mine de toate, a zis că suntem cele mai bune prietene, aşa de bune încât paharul ei e prieten cu paharul meu.
Când au adormit, i-am privit, şi ne-am zis că vacanţa poate să mai aştepte un timp, acum suntem ocupaţi, şi ne-am dat seama că dacă reuşim să vorbim cu ei blând, delicat, parcă şi ei sunt mai buni, aşa ca plantele din experimentul cu muzica. Dacă plantele asculatu muzică rock, tare, ţipată, creşteau mai încet, se ofileau, iar dacă li se punea muzică clasică le creşteau frunzele mari, chiar ajungeau să se încolăcească în jurul difuzoarelor.
Azi am fost părinţi difuzoare, pe andante şi pianissimo, şi totul a fost foarte bine pentru toţi. Chiar funcţionează!
Şi se pot lega şi prietenii pe viaţă.
Aşa ca între paharul mamă capuccino şi păhărelul fetiţă cu suc de portocale.
Mi-e drag tare sa te citesc. Atat am vrut sa-ti spun, mama buna si frumoasa.
RăspundețiȘtergereSi noi am discutat aspectul asta: n-am reusi sa plecam singuri, cel putin nu acum. Cel putin eu parca m-as simti vinovata ca n-ar fi cu noi si noi cu ele(poate si pt ca iesirile noastre sunt rare si cu atat mai pretioase)!
RăspundețiȘtergereAh, si un alt feeling de azi, nescris pe blog (am uitat la momentul ala): fetele au ramas pe langa masina, V m-a dus pana la scara blocului sa nu alunec. Soarele se ducea spre asfintit, era o lumina asa frumoasa pe zapada, pret de maxim 2 minute ne-am simtit... singuri! Inedita traire as zice!
Asa e , daca oferim bunatate, parca o si simtim in jurul nostru !(chiar daca e doar o impresie)
RăspundețiȘtergereViata nu e niciodata intr-o culoare. Nu e niciodata numai roz, desi ne-am dori asta.
RăspundețiȘtergereDar sunt atat de multe culori si asa de lalandale amestecate, dar tocmai asta face curcubeul atat de fascinant. Eu cred ca asta e viata parintilor: un curcubeu, curcubeul noastru nu de dupa potop, ci de fiecare zi.